CSM Oradea - Universitatea Cluj 33-34 - De nerecunoscut
Disputată în deschiderea rundei a 5-a din Seria B a Diviziei A la handbal masculin, partida dintre CSM Oradea și Universitatea Cluj a avut o desfășurare greu de imaginat după cum a arătat startul jocului. Finalul a fost pe muchie de cuțit, oaspeții reușind să ia toate cele 3 puncte după ce s-au impus la un gol diferență 33-34 (18-15).
Cu jucători precum Amihăesi, Alex și Răzvan Farcaș, plecați de la Oradea în condițiile diminuării drastice a bugetului, se pare că cei rămași alături de cei veniți nu reușesc să-și depășească condiția. Handbaliștii au suferit a 3-a înfrângere stagională în fața unei echipe care pierduse pe linie până în acel moment. Că cei din Cluj vor fi înfrânți și la Oradea au crezut și cele câteva zeci de spectatori prezenți la meci după ce jucătorii lui Sebi Tudor au avut un debut excelent de partidă (5-0 în minutul 6, 6-1 în minutul 7). Dar expresia "un simplu foc de paie" se potrivește perfect pentru acel moment pentru că ce a urmat a fost greu de imaginat. În minutul 10 oaspeții au redus diferența la două goluri (6-4), iar în minutul 18 scorul devenea egal, 9-9. Sebi Tudor a solicitat timp de odihnă, situație care a contat în economia primei reprize, CSM Oradea intrând la pauză cu un avantaj de trei goluri, 18-15. Partea a doua a meciului a avut o desfășurare de infarct. După un start echilibrat (21-18 în min. 35) vizitatorii au egalat din nou în minutul 40 (23-23) iar în următoarele 6 minute și-au creat un avantaj de 3 goluri (25-28). Orădenii au reușit să revină în joc egalând la 31 în minutul 55și la 33 când mai era doar un minut până la final. Stelian Babici a avut ocazia să-și ducă echipa în avantaj, dar aruncarea sa a lovit transversala. Din nefericire inevitabilul s-a produs. Ultimul atac a aparținut oaspeților care nu au irosit șansa de a lua toate cele trei puncte. Așadar scor final 33-34 pentru U Cluj după o partidă care a arătat carențele formației pregătite de Sebi Tudor.
"Niciodată Oradea nu a început mai rău"
"Am anticipat că repriza a doua va fi mai grea, dar din păcate ceea ce le-am transmis nu au pus în practică. Ce lucrăm la antrenamente nu reușim să aplicăm la meciuri. Jucăm fără determinare, echipa așteptând ca Munea să facă totul, iar pentru asta vor fi sancționați. Babici m-a dezamăgit și vom purta o discuție cu el. Nici în poartă nu avem varinate, Sinulescu întorcându-se la Baia Mare. În iarnă vom încerca să facem câteva transferuri pentru că niciodată Oradea nu a început cu atâtea înfrângeri", a declarat Sebi Tudor imediat după meci. Etapa viitoare, duminică,CSM Oradea va juca în deplasare cu HC Sibiu.
CSM Oradea: Nedelcu, Duma - Crăciun (4 goluri), Munea (6), Haiduc (5), Nițu (5), Babici (6), Păuna (5), Steiner (1) și Radu (1).
Antrenor: Sebi Tudor.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.