Chiar dacă n-a încheiat pe primele două locuri  turneul de menținere-promovare în Liga Zimbrilor, CSM Oradea a lăsat o impresie foarte bună la Sfântu Gheorghe, unde au înregistrat o victorie, un egal și o înfrângere. CSM Focșani și Poli Timișoara și-au păstrat statutul de echipe de prima ligă, în timp ce CSM Oradea și Teutonii Ghimbav vor evolua în continuare în eșalonul secund.

Handbaliștii orădeni au început competiția cu un rezultat nesperat (28-28) cu CSM Focșani, ocupanta locului 12 în primul eșalon. CSM Oradea a evoluat fără complexe în fața unui adversar rutinat în fața căruia a revenit de la 25-28, agalând în ultima secundă prin Benjamin Szabo! Jucătorii pregătiți de Cosmin Liberț și Dan Pițigoi și-au confirmat apoi statutul de favoriți cu colega de eșalon, Teutonii Ghimbav  (30-27), astfel că înaintea ultimei etape se aflau pe poziție promovabilă! Obiectiv de neatins, însă, pentru orădeni din cauza unui buget insuficient și apoi din pricina rezultatului cu Poli Timișoara (24-26), meci în care adversarul și-a luat toate măsurile pentru a evita o contraperformanță. CSM a făcut viața grea și timișorenilor pe care i-a condus până spre finalul primei reprize, dar și în partea secundă, până în minutul 49.

 

Etapa 1

CSO Teutonii Ghimbav - SCM Politehnica Timișoara 28-41 (13-21)

CSM Oradea - CSM Focșani 28-28 (19-18)

CSM: Baciu, Duma – portari; Szabó 11 goluri marcate, Vizitiu 4 (2 din 7 m), Urda 4, Szász 3, Bran 3, Calman 2 (1 din 7 m), Oarga 1, Dumitrescu, Breban, Al. Farcaș. Antrenor: Cosmin Liberț. Secund: Dan Pițigoi

 

 

Etapa 2

SCM Politehnica Timișoara - CSM Focșani 25-31 (13-16)

 CSO Teutonii Ghimbav - CSM Oradea 27–30 (14–17)

Ghimbav: Turturică, Kovacs – Diaconu 7, Cernea 6, Chiriac 4, Balasz 3, Dănilă 2, Giurgiuveanu 2, Bădică 2, Dedu 1, Micu. Antrenor: Cătălin Vasilache.

Oradea: Baciu, Duma – Szabo 7, Calman 5, Vizitiu 5, Breban 5, Urdă 3, Bran 2, Dumitrescu 2, Szasz 1, Crișan. Antrenor: Cosmin Liberț.

 

 

Etapa 3

CSM Oradea - SCM Politehnica Timișoara 24-26 (12-14)

CSM: Baciu, Duma – portari;  Benjamin -5 goluri, Csongor Szasz - 4, Constantin Bran şi Ianus Dumitrescu - câte 3, Albert Vizitiu, Andrei Crişan şi Florin Breban - câte 2, Adrian Urdă, Paul Oarga, Alexandru Farcaş, Alin Calman - câte un gol.

CSM Focșani - CSO Teutonii Ghimbav 34-24

Clasament:

1. CSM Focșani  - 7 puncte

2 Poli Timișoara - 6 puncte

---------------------------------------------

3. CSM Oradea - 4 puncte

4. Teutonii Ghimbav - 0 puncte.