După ce a obţinut prelungirea contractelor jucătorilor Milos Pesic şi Sasha Topchov, formaţia de baschet CSM Oradea şi-a păstrat şi căpitanul. Nemanja Maric a semnat şi el prelungirea cu un an a înţelegerii cu CSM, astfel va juca al şaselea sezon sub culorile formaţiei de pe Crişul Repede.

Maric a fost ultimul jucător care şi-a prelungit contractul cu CSM, dintre jucătorii care au evoluat şi sezonul trecut la Oradea. Sârbul a jucat în toate cele 30 de partide susţinute de CSM în campionatul 2011-2012, având o medie de 13,1 puncte, 6 pase decisive şi 5 recuperări, încheind sezonul cu un indice de eficienţă de 15,2. În vârstă de 29 ani, Maric este cel mai longeviv străin din istoria lui CSM Oradea. A sosit la Oradea în 2005 şi a jucat două sezoane, părăsind apoi echipa. A revenit în anul 2009, iar în ediţia 2012-2013 a primei ligi va bifa al şaselea sezon pentru singura echipă pentru care a jucat în România. În prezent, CSM Oradea are contracte semnate cu 10 jucători: Silviu Lupusavei, Nemanja Maric, Rareş Paşca, Milos Pesic, Sasha Topchov, Bogdan Ţibîrnă, Lázár László , Horia Hora, Andrei Pascu şi americanul William Franklin, însă acesta va fi păstrat în lot doar în cazul în care va fi refăcut 100% din punct de vedere fizic. Au părăsit echipa Markovic, Navickas şi Vasile Ştefan, în timp ce Torok nu şi-a prelungit contractul, cel puţin deocamdată, deşi i s-a propus acest lucru încă de anul trecut, în momentul în care era accidentat. Managerul Şerban Sere a precizat că se încearcă aducerea a încă doi baschetbalişti străini pentru a întări echipa.

Debut pe teren propiu

În noua ediţie a Diviziei A, care din toamnă va purtea demunirea de Liga Naţională, CSM Oradea va debuta pe teren propriu. Pe 6 octombrie, echipa pregătită de Cristian Achim va primi vizita formaţiei BCMUS Piteşti. Ultima etapă a turului se va juca pe 22 decembrie. Pauza de iarnă va fi scurtă, returul debutând pe 9 ianuarie 2013 şi încheindu-se pe 2 aprilie. Play-off-ul va începe pe 13 aprilie. "Este un program mai echilibrat decât în ultimii doi ani când am avut şase etape de foc. E mai puţin importantă ordinea pentru că fiecare joacă cu fiecare. Turul pare mai avantajos, pentru că avem meciuri mai abordabile acasă, cu condiţia să reuşim să le câştigăm", a precizat managerul Şerban Sere.

Obiectiv: un loc în play-off

Dacă în precedentele două sezoane, CSM s-a calificat în play-off de pe poziţii mai mult decât onorabile (locul şase în 2011, locul cinci în 2012), managerul Şerban Sere susţine că intrarea în careul de aşi pare un obiectiv mult prea îndrâzneţi, cel puţin deocamdată. "Tot timpul ne propunem să fim cu un pas mai sus. Principalul obiectiv pentru noi este calificarea în play-off, iar de acolo cât de mult se poate. Nu ştim ce bugete au celelalte echipe şi este foarte probabil să dăm de formaţii cu bugete mai mari faţă de al nostru", a adăugat managerul CSM. Echipa orădeană se află în tratative cu doi jucători străini, fiind foarte posibilă parafarea unei înţelegeri cu un baschetbalist american.