Pentru al doilea an consecutiv, vicecampioana României la baschet masculin s-a înscris în FIBA EuroChallenge. Locul al doilea obţinut în campionatul intern a permis formaţiei orădene să se înscrie în această competiţie.

La prima participare, orădenii au întâlnit pe Krasnye Krylia Samara din Rusia, Atomeromu Paks din Ungaria şi Royal Hali Gaziantep din Turcia, ultima terminând competiţia pe locul al treilea. Formaţia lui Cristian Achim a contabilizat un total de trei victorii din şase partide disputate. În urma acestei evoluţii, site-ul oficial al EuroChallenge a desemnat CSM Oradea ca fiind cea mai bună echipă debutantă a competiţiei. Costurile de participare la acest trofeu european sunt de aproximativ 100.000 de euro. Tragerea la sorţi pentru desemnarea adversarilor echipelor româneşti participante în cupele europene va avea loc în data de 6 iulie la Munchen.