Managerul secţiei de baschet masculin a CSM Oradea, Şerban Sere, alături de jucătorii, William Franklin şi Titus Nicoară, au fost prezenţi la conferinţa de presă organizată cu ocazia primelor meciuri din cadrul finalei Ligii Naţionalei de Baschet masculin ce se vor disputa mâine şi duminică la Ploieşti.

„Vrem să câştigăm cel puţin un meci"

„Ne aflăm în faţa celor mai importante jocuri din istoria acestui club şi asta ne va motiva să luptăm până la ultimul strop de energie. Mergem la Ploieşti pentru a câştiga cel puţin un meci din cele două. Echipa s-a pregătit foarte bine şi faptul acesta îmi dă motive să fiu încrezător. Experienţa este de partea adversarilor, dar şi noi avem atuurile noastre. Pentru că suntem o echipă de luptători şi jucători valoroşi, am credinţa că misiunea noastră nu s-a terminat aici", a spus Şerban Sere.

„Ei au jucători, noi avem echipă"

Fiind întrebat despre faptul că ploieştenii au avut mai puţine zile de odihnă şi dacă acest aspect va conta, Titus Nicoară a comentat: „Asesoft-ul a fost nevoit să joace meci decisiv cu U Mobitelco în timp ce noi am avut mai multe zile de pauză. Ei au fost în tensiune, dar această situaţie probabil că îi ţine în priză. Pauza mai mare pe care am avut-o noi nu cred că va face diferenţa pentru că am mai fost în această postură şi la primul meci am evoluat foarte bine. În opinia mea, 4 zile sunt suficiente pentru a te recupera. Personal mi s-a părut că U Mobitelco a pierdut pe mână ei. Dacă ne dorim să câştigăm, va fi foarte important să ne facem jocul şi asta nu va însemna să facem minuni. Este o performanţă să ajungi să te baţi pentru un asemenea trofeu şi consider că presiunea va fi pe adversari pentru că se joacă pe terenul acestora, iar dacă vom reuşi să câştigăm cel puţin un meci, va conta enorm. Ei au jucători individual foarte buni dar noi avem un joc de echipă printre cele mai bune din campionat. Legat de alegerea de a juca la Oradea sunt foarte bucuros pentru că am luat această decizie. Chiar dacă nu se află în cea mai bună formă, Burlacu îşi ajută echipa în momentele importante, iar duelul direct pe care îl vom avea, va fi unul foarte fizic", a declarat Nicoară.

„Sunt motivat pentru că joc o finală"

„Pentru mine nu contează numele adversarului. Sunt motivat pentru că joc o finală. Consider că orice echipă poate fi bătută, chiar şi Asesoft-ul, drept dovadă meciurile semifinalei cu U Mobitelco. Atuurile noastre sunt pregătirea fizică foarte bună şi banca de rezerve care ne-a permis să avem cea mai lungă rotaţie din întreg campionatul", a comentat Will Franklin.

„Partea mentală va fi determinantă"

În încheiere, Şerban Sere a mai adăugat: „Suntem într-o formă fizică şi de joc foarte bune, drept dovadă am câştigat 6 meciuri din 6 în playoff şi acest aspect reprezintă un atuu în faţa experienţei Ploieştiului. Cred că suntem o echipă greu de bătut în două zile consecutive de către orice formaţie. Partea mentală va fi esenţială pentru că va conta să nu cedăm chiar dacă se va întâmpla să fim conduşi. Mă aştept la un joc foarte dur al ploieştenilor în apărare care, nu sunt foarte convins că va fi sancţionat. Dacă vom fi pregătiţi pentru un joc fizic extraordinar atunci vom avea şanse. Acest aspect îl consider ca fiind cheia acestor meciuri. Nu văd nicio favorită şi nu cred că terenul propriu rerezintă un avantaj într-o finală. Pentru anul viitor vă asigur că ne propunem obiective importante".

Începând de luni şi până vineri se vor pune în vânzare biletele pentru jocul 3 la sediul clubului între orele 9-15.