CSM Oradea - HC Adrian Petrea Reșița 28-28 - Cu nimic mai prejos decât câştigătorii Seriei
Cel mai așteptat meci din Seria B a Diviziei A la handbal masculin a avut de toate. De la determinare, și acțiuni purtate în viteză, până la faze spectaculoase dar și câteva incidente terminate fără urmări. După un joc în care au arătat cu adevărat ceea ce pot în fața unei formații care are în echipă doi foști handbaliști de națională, CSM Oradea a terminat la egalitate, 28-28 (12-11) cu HC Adrian Petrea Reșița.
Sfârșitul de săptămână a propus iubitorilor sportului orădean o dispută de zile mari în sala de sport a Universității din Oradea între cele mai bune echipe de handbal masculin din Seria B a Diviziei A. Calibrul și valoarea oaspeților s-au văzut încă din debutul partidei, de data aceasta orădenii având mult de muncit față de precedentele etape când pur și simplu defilau în teren. Cu toate că erau virtual promovați în Liga Națională, reșițenii au venit la Oradea cu dorința de a termina acest sezon cu victorii pe linie, performanță realizată de orădeni în sezonul precedent. Această ambiție s-a văzut și în teren unde în multe momente duelurile au fost la limita regulamentului, uneori chiar dincolo de ea. În cele din urmă meciul s-a încheiat nedecis cu jucătorii ambelor formații felicitându-se reciproc, dar în primul rând cu echipa lui Sebi Tudor care a demonstrat încă o dată că are suficientă valoare pentru a nu fi desființată.
"Umăr la umăr" aproape tot meciul
În cea mai mare parte a primei reprize orădenii s-au aflat la conducere chiar dacă diferența a fost de maxim două goluri (5-3 în minutul 8, 8-6 în minutul 16). Oaspeții au condus o singură dată, în minutul 22 (10-9). Cu un Alex Farcaș în zi de grație (autorul a 12 goluri), CSM Oradea a revenit marcând trei goluri consecutive (12-10 în minutul 27). În cele din urmă, prima repriză s-a terminat cu un avantaj minim pentru gazde (12-11). Startul părții a doua i-a găsit pe orădeni ușor ieșiți din joc dar și cu Silvian Amihăesi cu probleme la gamba piciorului drept ceea ce l-a determinat să șchiopăteze evident. Oaspeții au profitat și au trecut în avantaj care a fost minim până în minutul 39 (17-18). A urmat o perioadă în care s-a ratat foarte mult pe faza ofensivă și s-au primit goluri ușoare pe contraatac ceea ce a condus la majorarea avansului reșițenilor la 4 goluri (cel mai mare) în minutul 42 (17-21).
A fost momentul în care, deși nu multă lume mai credea, s-a eliminat blocajul care intervenise în echipa condusă de Sebi Tudor. În minutul 52 CSM Oradea a trecut din nou la conducere (23-22) și din acel moment și până la sfârșit s-a jucat cu garda jos, aproape fiecare acțiune finalizându-se cu gol. Finalul a fost extrem de tensionat, cele două tabere fiind foarte aproape să se încaiere. Totuși meciul s-a terminat cu bine și la egalitate (28-28) rezultat care reflectă cu adevărat realitatea din teren. CSM Oradea a arătat că știe să joace handbal chiar dacă a avut în față o formație în care s-au regăsit doi foști jucători de națională, Petrea și Rohozneanu. "Este un egal cât o victorie. Întreaga echipă a evoluat fantastic și fiecare jucător în parte s-a autodepășit. Se termină un sezon în care ne-am asigurat locul al doilea iar evoluția echipei a fost bună chiar dacă lotul a fost schimbat aproape în totalitate la finalul campionatului trecut. Reșița are o echipă experimentată, cu jucători de forță care și-au dorit să termine campionatul cu victorii pe linie, dar noi am arătat în acest meci că avem valoare", a declarat Sebi Tudor, antrenorul CSM Oradea.
CSM Oradea: Bistrian - Haiduc, Munea (1 gol), Babici (6), Amihăesi (1), A. Farcaș (12), R. Farcaș (4), Crăciun, Nemenco (3), Polocoșer (1) și Svoboda.
Antrenor: Sebastian Tudor.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.