A doua clasată în Liga Naţională de handbal masculin este următorul adversar al orădenilor într-o partidă contând pentru etapa a 16-a care se va desfăşura sâmbătă de la ora 17.00, la Arena Antonio Alexe.

În primele două jocuri oficiale din 2023, handbaliştii pregătiţi de către Cosmin Liberţ dau piept cu cele mai bune echipe ale campionatului intern. Dacă în meciul cu Dinamo, disputat deja, am avut prilejul să vedem la treabă jucători de talie mondială care au arătat la Oradea de ce prezenţa lor în Liga Campionilor nu este una pur formală, aproape la fel de complicată va fi şi confruntarea cu echipa de la malul mării, formaţie care a câştigat 11 din cele 15 etape disputate în actuala ediţie a Ligii Zimbrilor. Dacă Oradea a disputat primul joc oficial după vacanţa de iarnă, CSM Constanţa însă se va afla la prima apariţie în 2023 din acest punct de vedere. În meciul direct din turul campionatului, CSM Constnaţa nu i-a menajat pe orădeni administrându-le o înfrângere la 8 goluri diferenţă, scor 33-25. Dacă privim ultimele 5 jocuri disputate în Liga Naţională, CSM Constanţa a câştigat 4 dintre ele pierzând doar partidă, 33-29 cu Dinamo Bucureşti, campioana României. În schimb la orădeni statistica e simplă, roş-albaştrii fiind învinşi în toate cele 16 partide disputate. Cu toate acestea, după pauza de iarnă în care, susţin ei, s-au pregătit foarte bine, există o doză puternică de optimism care îi determină să afirme că rezultatele din partea a doua a campionatului vor fi mai bune. Cu toate acestea, în perioada precompetiţională încheiată recent, orădenii nu au anunţat niciun transfer care să vină să ajute la întărirea unei echipe care a arătat multă suferinţă în prima parte a sezonului.

Celelalte jocuri ale etapei a 16-a (3-4 februarie): Poli Timişoara - Dinamo Bucureşti, CSM Odorheiu Secuiesc - HC Buzău, CSM Focşani - Potaissa Turda, CSU Suceava - CSM Bucureşti, Steaua Bucureşti - CSM Bacău şi Minaur Baia Mare - CSM Vaslui.