CSM Oradea - CSA Steaua - La două victorii de titlu
La egalitate (1-1) cu Steaua după meciurile de la Bucureşti, CSM Oradea are şansa de a cuceri titlul naţional în propriul bazin în care în acest sfârşit de săptămână sunt programate următoarele două jocuri ale finalei Ligii Naţionale de polo.
Meciurile au loc la bazinul olimpic Ioan Alexandrescu din Oradea astăzi, de la ora 20.00, respectiv duminică, de la ora 12.00. Intrarea publicului este liberă, ambele jocuri fiind transmise în direct de TVR Sport.
Formația orădeană a învins cu scorul de 13-12, în meciul 1, după lovituri de departajare, după ce la finalul timpului regulamentar scorul era 9-9. Steaua a egalat situaţia după meciul 2, câştigat cu 11-9.
Cele două rivale s-au întâlnit de 11 ori în acest sezon, în campionat, cupă sau Liga Campionilor, toate jocurile fiind caracterizate de echilibru. Atât CSM, cât şi Steaua vor miza pe efectivul complet, astfel că se anunţă meciuri aprige şi chiar spectaculoase în bazinul orădenilor.
Finala se joacă pe sistemul cel mai bun din cinci partide. Dacă victoriile vor fi împărțite și la Oradea, atunci finala va fi decisă în Meciul 5, programat la București, în 30 mai.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.