CSM Oradea a câştigat turneul de la Baia Mare - Handbaliştii sunt în grafic
Seria jocurilor amicale a continuat pentru echipa pregătită de Sebastian Tudor. De data aceasta orădenii au participat la un turneu amical la Baia Mare, competiţie la care au mai luat parte alături de gazdele de la AH Minaur, CSM Satu Mare şi Univesitatea Cluj. După două victorii şi un egal, CSM Oradea a ocupat primul loc la finalul turneului.
În prima partidă, orădenii au înfruntat echipa gazdă AH Minaur Baia Mare pe care au învins-o cu scorul de 37-34. Principalii marcatori au fost Stelian Babici (pe care Sebi Tudor l-a convins în cele din urmă să evolueze şi în noul sezon pentru CSM Oradea) şi Georgel Haiduc, ambii reuşind câte 7 goluri. În acelaşi timp, Răzvan Niţu a punctat de 5 ori. În cea de-a doua partidă, cu CSM Satu Mare, orădenii au reuşit o victorie surprinzătoare în contextul în care această formaţie se anunţă principala favorită la promovare în sezonul viitor. Băieţii lui Sebi Tudor s-au aflat la conducerea jocului pe tot parcursul său, diferenţa la pauză fiind chiar mai concludentă decât la final. CSM Oradea a învins echipa similară din Satu Mare cu 30-29 (16-12). La fel ca în prima partidă, principalul realizator al orădenilor a fost din nou Georgel Haiduc,cu 7 goluri marcate. Acesta a fost secondat de cealaltă extremă, Angelor Svoboda, care a punctat de 5 ori. În ultimul joc al turneului, orădenii au întâlnit echipa cu care s-au verificat cel mai mult în această pauză competiţională. A fost pentru prima dată când, după patru întâlniri directe (3 victorii şi o înfrângere), CSM Oradea a terminat la egalitate, 31-31, cu Universitatea Cluj. Din nou Georgel Haiduc a fost pe lista principalilor marcatori cu 7 reuşite. Acelaşi număr de goluri l-au înscris atât Alex Păuna, cât şi Răzvan Radu. Cu două victorii şi un egal în palmares, orădenii au ocupat primul loc al clasamentului câştigând astfel turneul. Locul al doilea a fost ocupat de AH Minaur Baia Mare, CSM Satu Mare a încheiat podiumul, în timp ce Universitatea Cluj a terminat pe locul al 4-lea.
Dacă la ultimele două amicale disputate la Cluj cu Universitatea, Sebi Tudor a avut la dispoziţie doar 8 jucători de câmp plus doi portari, de data aceasta lotul a fost mul mai consisitent, excepţie făcând Alin Drăgan, care nu a făcut deplasarea fiind accidentat. Următorul joc de pregătire se va disputa la data de 2 septembrie, în Ungaria, unde CSM Oradea va întâlni selecţionata Emiratelor Arabe Unite.
CSM Oradea: Paul Simulescu și George Duma - Georgel Haiduc, Devid Munea, Stelian Babici, Eduard Szilagy, Răzvan Nițu, Radu Răzvan Radu, Angelo Svoboda, Alex Păuna, Cătălin Crăciun, Zsolt Steiner, Constantin Ciobanu și Cosmin Oșvat.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.