Echipa de handbal CSM Oradea a încheiat pe primul loc turneul de pregătire desfăşurat, timp de două zile, la Arena Antonio Alexe din Oradea. Ieri, s-au disputat ultimele două jocuri din cadrul turneului.

După cele două victorii obţinute în prima zi, în faţa formaţiilor din Călăraşi şi Satu Mare, handbaliştii pregătiţi de antrenorul Sebastian Tudor, au obţinut, ieri, o remiză cu HC Minaur Baia Mare, scor 27-27, asigurându-şi astfel primul loc în clasamentul turneului, deşi nu s-au putut baza pe trei titulari (Mincan, Macovei şi R. Farcaş). Pe locul secund s-a clasat formaţia din Călăraşi, pregătită de antrenorul orădean, Sabin Dacău, cel care are în lot şi câţiva jucători originari din municipiul de pe Crişul Repede. Locul trei a fost ocupat de HC Minaur, iar pe poziţia a patra s-a situat CSM Satu Mare.

Premii speciale

La finalul turneului, organizatorii au acordat şi trei premii speciale. Astfel, Alin Bondar (Minaur) a fost golgeterul turneului, Cosmin Liberţ (CSS Călăraşi) a fost desemnat cel mai tehnic jucător, iar orădean marius Bistrean (CSM), cel mai bun portar al patrulaterului.

Turneu util (doar pe jumătate)

"Pentru noi, dar şi pentru celelate echipe a fost un turneu util, în care am avut şansa de a verifica potenţialul de joc. În afară de echipa din Satu Mare, aflată într-un proces de reconstrucţie, celelalte trei formaţii vor ataca promovarea în Liga Naţională" - a sintetizat turneul Nicuşor Vaşadi, directorul sportiv al echipei orădene. "A fost un turneu util doar pe jumătate pentru noi, deoarece a trebuit să improvizez tot felul formule de joc, atât în atac, cât şi în defensivă. Aşa cum ne-am aşteptat, Minaur este serios întărită faţă de campionatul trecut, chiar dacă nu ne-a învins şi s-a clasat doar pe locul trei" - a spus la final Sebastian Tudor, antrenorul CSM-ului.

Întărire din Ungaria?

La turneu a fost prezent şi un fost component al reprezentivei naţionale a Ungariei, Bartok Csaba, care în prezent este impresar. Acesta a urmărit prestaţia celor patru echipe, purtând discuţii cu oficialii CSM Oradea în vederea unei colaborări pe viitor. Primul pas ar putea fi transferul handbalistului maghiar Lokodi Gergő, testat de orădeni la acest turneu, care ar putea întări linia de 9 m a formaţiei orădene. Echipa orădeană va continuia pregătirea pe plan local, urmând ca în perioada 1-2 septembrie să participe la un nou turneu amical, găzduit de municipiul Turda. Pe lângă echipa locală, Potaisa, va mai fi prezentă Steaua Bucureşti şi o formaţie din Ungaria.

Rezultatele turneului de la Oradea

CS Călăraşi - CSM Oradea 27-30

HC Minaur Baia Mare - CSM Satu Mare 45-31

CSM Satu Mare - CSM Oradea 20-34

CS Călăraşi - HC Minaur 33-29

CS Călăraşi - CSM Satu Mare 52-22

CSM Oradea - HC Minaur Baia Mare 27-27

Clasament final: 1. CSM Oradea (5 puncte), 2. CS Călăraşi (4), 3. HC Minaur (3), 4. CSM Satu Mare (0).