Crişul Sântandrei este echipa momentului în seria 10 a Ligii a III-a! Echipa bihoreană a început play-off-ul cu o victorie pe terenul ocupantei locului secund, CSM Olimpia Satu Mare, şi s-a apropiat la doar două puncte de zona barajului de promovare!

 

După două înfrângeri la limită în sezonul regulat, Crişul s-a revanşat în faţa sătmărenilor, deşi nu a putut conta pe golgeterul Ioan Hora, suspendat, și pe Cristi Oros, incomplet refăcut după o răceală. Surpriza s-a profilat după un sfert de oră, când Robert Popescu a finalizat cu capul mingea centrată de Marius Balogh (0-1). Crişul Sântandrei s-a apărat exact şi a contraatacat ori de câte ori a avut ocazia. O fază cursivă iniţiată de Sorian a fost continuată de Ionuţ Ban, care a centrat în faţa porţii, de unde
 Constantin Trip (70) a ţâşnit de lângă adversarul direct şi a reluat cu latul în plasă (0-2).

Speranţele gazdelor s-au reaprins peste trei minute când principalul lor om de gol, Moussa Samake, a punctat cu un șut din careu (1-2).
După al optulea rezultat pozitiv consecutiv, echipa din Sântandrei va juca etapa viitoare tot în deplasare, cu CSM Sighetu Marmaţiei, care a remizat (0-0) pe terenul liderului SCM Zalău.
 

„ Este o victorie meritată sută la sută și îi felicit pe băieți pentru felul cum au jucat. Obiectivul nostru este să câștigăm fiecare meci indiferent de adversarul pe care îl avem în față”, a afirmat antrenorul Gheorghe Ghiț.

CSM Olimpia: D. Moldovan – R. Burdeț, R. Prodan, P. Copaci (60 G. Mansour), A. Ferenți (60 A. Zbona), Em. Negru (78 T. Negru), N. Pop (78 Em. Morar), E. Zsiga, V. Chinde, C. Zamfir, M. Samake. Antrenor: Cosmin Iuhas
Crișul: I. Anca Trip – L. Hadadea, R. Turcan, D. Stan, S. Gondor, C. Trip, A. Achim, Al. Sorian (76 C. Ntchinda), I. Ban, M. Balogh (80 L. Prundaru), R. Popescu. Antrenor: Gheorghe Ghiț
Arbitri: Florin Tudor Jurca – Cristian Cășuț (ambii din Arad), Mihai Lucian Berariu (Moroda – Arad)
Observatori FRF: Cristian China și Florin Gherghel (ambii din Baia Mare)

Clasament play-off Seria 10

1. SCM Zalău                        19     12     6       1       33-14                   42

2. CSM Olimpia Satu Mare    19     9       6       4       32-21                   33

--------------------------------------------------------------------------------------------

3. Crişul Sântandrei              19     9       4       6       31-18                   31

4.Sighetu Marmaţiei             19     8       4       7       29-26                   28

Etapa viitoare (sâmbătă, 6 aprilie, ora 17.00):

CSM Sighet - Crişul Sântandrei

SCM Zalău - CSM Olimpia Satu Mare.