CSM Digi Oradea - Radnicki Kragujevac 10-9 - Au fost aproape să producă surpriza
Multipla campioană a României la polo, CSM Digi, a ratat de puţin calificarea în grupele Ligi Campionilor după ce de două ori în această dispută au avut un avantaj de 5 goluri, exact cât le-ar fi fost necesar pentru a accede mai departe în competiţie. În prima manşă, sârbii s-au impus cu scorul de 13-8, în timp ce returul de la Oradea s-a terminat cu victoria poloiştilor lui Dorin Costrăş, cu 10-9 (4-2, 3-1, 3-3, 0-3).
Vicecampioana Europei la zi, chiar dacă subţiată valoric faţă de sezonul trecut, a fost destul de aproape de eliminare din competiţia supremă la nivel de club de pe "Bătrânul Continent". Poloiştii orădeni au condus cu 5 goluri diferenţă în două rânduri pe parcursul acestui joc. A fost 8-3 în minutul 7'22" şi 10-5 cu două minute şi jumătate înaintea ultimului sfert. Jocul excelent al campionilor României a durat pe parcursul primelor trei sferturi, dar, din păcate, ultimele 8 minute au aparţinut oaspeţilor care au câştigat sfertul 4 marcând 3 goluri fără a primi vreunul. La pauză, orădenii au condus cu 7-3. Cei mai buni jucători din tabăra orădenilor au fost Tiberiu Negrean şi Vojislav Cupic, fiecare punctând de trei ori. Cu toate că au fost eliminaţi, poloiştii au părăsit bazinul cu fruntea sus în aplauzele spectatorilor prezenţi care şi-au susţinut frenetic favoriţii în momentul în care au simţit că CSM Digi poate produce surpriza. Pentru CSM Digi au marcat: T. Negrean 3 goluri, V. Cupic 3, A. Popoviciu 1, Gh. Dunca 1, R. Szabo 1 şi M. Avramovic 1 gol. Pentru oaspeţi au punctat: M. Cuk 3 goluri, J. Vrlic 2, I. Basara 2 şi N. Dedovic 2 goluri.
"Am câştigat împotriva vicecampioanei Europei"
Antrenorul orădenilor s-a arătat uşor dezamăgit de faptul că echipa sa a fost totuşi aproape de o califcare nesperată, dar totuşi admite că este mulţumit de ceea ce sportivii săi au putut să acumuleze pe parcursul acestei duble. "Am fost foarte aproape de o ispravă mare, de o surpriză care poate ne-ar fi urcat în ceruri. Eu cred că ar fi bine dacă am rămâne cu imaginea acestei echipe, care a muncit, care s-a bătut şi a luptat până la sfârşit. Cred că rezultatul în sine nu mai contează, dar echipa aceasta a câştigat în forţă, a câştigat în uniune, în putere de luptă, în colectiv. E ceva extraordinar pentru noi. Avem totuşi o victorie împotriva vicecampioanei Europei. Rămânem cu dorinţa de a progresa în continuare", a declarat, după joc, antrenorul echipei orădene, Dorin Costrăş.
În celelalte partide din playoff-ul Ligii Campionilor s-au înregistrat rezultatele: Primorje Rijeka - Steaua Roşie Belgrad 15-8 (14-11 în tur), Mladost Zagreb - Pro Recco 5-9 (9-13 în tur) şi Szolnok - OSC Budapesta 11-9 (11-11 în tur).
Pentru campionii României urmează încă patru jocuri în decurs de 4 zile, toate contând pentru Superliga Naţională de polo. Ieri, după închiderea ediţiei, au disputat prima partidă din dubla restantă cu Dinamo Bucureşti, urmând ca astăzi, de la ora 17.00, se se joace cel de-al doilea joc. Ultimele două meciuri vor fi cele cu poloiştii de la Crişul Oradea, acestea urmând să se dispute sâmbătă şi duminică, tot la Bazinul olimpic Ioan Alexandrescu.
Oferta locuri de munca legale! Tot mai multi oameni lucreaza acum cu noi, convinsi de seriozitatea noastra! Contract legal si oferit imediat! Dovada platii! Au fost trimise deja primele castiguri! NU e vorba despre joc piramidal sau despre MLM! Lucrati ca operator online, 3 ore pe zi, si incasati 300 dolari lunar! Pentru mai multe detalii, trimiteti textul ”Info” la adresa de email: evakiss1956@gmail.com
Solutia perfecta pentru vremuri de criza! Veti vedea ca zilnic tot mai multi oameni s-au convins de seriozitatea noastra, pentru ca oferim din start contract legal si punem imediat la dispozitia tuturor dovada platii! Deja am acordat si primele castiguri! NU e MLM si NU e joc piramidal! Castigati sigur 300 dolari lunar, ca operator online, lucrand 3 ore pe zi! Pentru detalii, trimiteti textul ”Info” la adresa de email: ioanheredea@yahoo.com