CSM CSU Oradea - Umana Reyer Venezia 69-73 - Voinţa nu a fost de ajuns
Baschetbalişti de la CSM CSU Oradea s-au luptat mult pentru un rezultat pozititiv în etapa a 7-a a Ligii Campionilor, dar fără efectul scontat. Campioana României a cedat pe teren propriu cu 69-73 (19-19, 14-15, 17-16, 19-23) în faţa ocupantei locului 2 din grupa B, Umana Reyer Venezia.
Echilibrul a caracterizat cea mai mare parte a jocului, în care echipele s-au succedat la conducere. Orădenii au revenit de fiecare dată pe finalul primelor trei reprize, dar nu au mai avut forţa de a întoarce rezultatul în ultima, când italienii au avut o precizie deosebită de la distanţă. În primele minute ale secvenţei decisive, CSM CSU conducea cu 55-50, dar Venezia are în componenţă jucători de valoare ridicată care au întors soarta meciului. Oaspeţii au fost mai buni la recuperare (42-30), inclusiv la cea ofensivă (13-9), dar decisive s-au dovedit cele 14 aruncări de trei puncte, cu un procentaj de reuşită de 40%. Echipa orădeană a resimţit din plin absenţa lui Sean Barnette şi Titus Nicoară, care acuză probleme medicale. Formaţia italiană, cu multe individualităţi în lot, a avut şi avantajul de a putea alinia şase jucători străini, faţă de cinci, câţi au avut voie să utilizeze gazdele.
"Am crezut foarte mult în victorie, chiar dacă, aşa cum s-a putut vedea, Venezia alcătuieşte o echipă foarte bună cu jucători de certă valoare, care au ieşit la rampă în momentele cruciale ale confruntării prin câteva reuşite de la mare distanţă. Din păcate am pierdut lupta la recuperare ofensivă. Cred că dacă nu cedam atâtea recuperări sub propriul coş, meciul ar fi fost câştigat de noi. Vreau să remarc că şi echipa din Venezia, similar altor adversari ai noştri în cupele europene, are dreptul să folosească mai mulţi jucători străini. La Oradea a jucat cu şase străini, dar numărul mai mare de străini şi flexibilitatea pe care o oferă regulamentul specific al campionatului din Italia, oferă celor de la Venezia posibilitatea de a-şi roti jucătorii mai bine sau chiar de a-i odihni sau menaja în anumite momente", a comentat Cristian Achim, antrenorul CSM CSU Oradea, care a readus în discuţie programul încărcat şi problemele medicale ale echipei orădene. "Noi suntem afectaţi de problemele medicale. Echipa acumulează un efort uriaş şi e foarte greu de dus acest ritm. Avem deja 11 meciuri jucate în cupele europene. Spre comparaţie, şase dintre celelalte echipele care sunt în grupa noastră au jucat doar şapte meciuri, iar una a jucat nouă meciuri. Noi avem deja 11! Suntem singura echipă din Champions League care a jucat două tururi preliminare. Credeţi că acest lucru nu ne afectează prospeţimea, programul şi aşa mai departe? Aş vrea să înţelegem că şi aceşti jucători sunt oameni. Nu putem să le cerem să fie altceva. Ei dau tot ce pot la fiecare meci", a adăugat Achim.
CSM CSU Oradea: Mirkovic 12 puncte, Zeno 9, Mandache 9, Petrişor, Paşca 2, Lucic 15, Denison 14, Ţîbîrnă, Pasalic 8, Nicolescu şi S. Pop.
Antrenor: Cristian Achim.
Umana Reyer Venezia: Haynes 17, Hagins 13, Ejim 6, Bramos 9, Visconti 2, Filloy 6, Ress, Ortner 2, Criconia, Viggiano 6 şi McGee 12.
Antrenor: Walter De Raffaele.
Celelalte rezultate din etapa a 7-a:Rishon - Khimik 74-48; Pinar Karsiyaka - Kataja 66-84; Saratov - Le Mans 78-95.
Clasament
1. Le Mens 13 puncte (6 victorii - o înfrângere)
2. Venezia - 12 puncte (5-2)
3. Karsiyaka - 11 puncte (4-3)
4. Saratov - 10 puncte (3-4)
---------------------------------------------------------------
5. Maccabi Rishon - 10 puncte (3-4)
6. CSM CSU - 10 puncte (3-4)
7. Kataja - 10 puncte (3-4)
8. Khimik - 8 puncte (1-6)
În runda următoare, CSM CSU Oradea va juca marţi, 6 decembrie (ora 19.00), în Turcia, cu Pinar Karsiyaka. În Liga Naţională, gruparea orădeană va evolua mâine, în deplasare, cu Phoenix Galaţi, partide nefiind televizată.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.