CSM CSU Oradea - U BT Cluj-Napoca - E momentul să ne impunem şi noi
Cu şanse minime la a mai prinde prima poziţie, principalul obiectiv al baschetbaliştilor orădeni pentru acest joc ar putea fi acela da a trece peste complexul dezvoltat în faţa clujenilor care s-au impus în ultimele 6 dispute. Partida, ultima din cadrul sezonului regulat al Ligii Naţionale, se va disputa astăzi cu începere de la ora 19.30 la Arena Antonio Alexe şi va fi televizată de Digi Sport care a decis că acest meci este cel mai important al rundei (toate meciurile se dispută de la aceeaşi oră).
Clujenii, trei din trei în actualul sezon
Trei din cele 6 înfrângeri consecutive ale orădenilor cu cei de la U BT s-au consemnat în actualul sezon. Dacă una a fost fără drept de apel, 75-62 în deplasare la sfârşitul anului trecut, celelalte două au fost la limită. Prima, 67-68, la Arena Antonio Alexe, a fost decisă în utimul minut de joc după ce ambele formaţii s-au succedat la conducere. Ultimul eşec (12 martie) a fost şi cel mai dureros. Oradea a scăpat din mână un meci pe care l-a condus cap-coadă. CSM CSU a cedat 85-87, irosind un avantaj de 12 puncte după ce în ultimele 4 minute nu a marcat niciun coş din acţiune. Revenind la disputa de astăzi, niciuna dintre cele două formaţii nu se află în cea mai bună formă. U BT a obţinut runda trecută prima victorie după două eşecuri consecutive, 86-81 cu BC Mureş. De partea cealaltă, CSM CSU are la activ 3 înfrângeri în ultimele 5 meciuri, ultima, 76-78 în deplasare cu Steaua, fiind practic decisivă în stabilirea primei clasate la finele sezonului regulat. Există doar şanse teoretice ca trupa lui Cristian Achim să revină pe prima poziţie, asta în condiţiile în care CSM CSU bate pe U BT, iar Steaua pierde duelul cu CSU Sibiu.
Ar putea fi un meci al rezervelor
Din punct de vedere al jocului, bihorenii stau sensibil mai bine la capitolul ofensiv. Elocvent în acest sens fiind media de 81,6 puncte marcate pe meci faţă de 75,2 ale clujenilor. La puncte încasate, media oaspeţilor este mai bună decât cea a roş-albaştrilor: 71,3 faţă de 74,8. Jucătorii de care dispune U BT îi dau dreptul să spere la ambele trofee din baschetul românesc. Sportivi precum Dykes, Adamovic, Todic sau Pasalic pot face oricând diferenţa. Ultimul succes al orădenilor cu U BT datează din 2 octombrie 2013. În condiţiile în care cele două echipe vor juca duminică în semifinalele Cupei României, la Arena Antonio Alexe, iar meciul nu are o miză deosebită, este posibil ca ambii antrenori să nu trimită în teren cel mai bun 5 pentru a-şi odihni şi proteja astfel jucătorii de eventuale accidentări.
Celelalte partide ale rundei care se dispută tot astăzi, de la aceeaşi oră, sunt: Steaua CSM Bucureşti – CSU Sibiu, BC Mureş – SCM U Craiova, Dinamo Bucureşti – Energia Tg. Jiu, Phoenix Galaţi – Gaz Metan Mediaş şi BCM U Piteşti – BC Timişoara.
CLASAMENT
Grupa 1-6
1. Steaua - 53 puncte (31 j)
2. CSM CSU Oradea - 53 puncte (31 j)
3. U BT Cluj - 51 puncte (31 j)
4. SCM U Craiova - 50 puncte (31 j)
5. BC Mureş - 47 puncte (31 j)
6. CSU Sibiu - 47 puncte (31 j)
Grupa 7-12
7. Phoenix Galaţi - 46 puncte (31 j)
8. Dinamo - 45 puncte (31 j)
------------------------------------------------------------------
9. BC Timişoara - 43 puncte (31 j)
10. BCM U Piteşti* - 42 puncte (31 j)
-----------------------------------------------------------------
11. Energia* - 42 puncte (31 j)
12. Gaz Metan Mediaş - 36 puncte (31 j)
* echipă penalizată cu 3 puncte.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.