La primul joc după efectuarea perioadei de acumulări fizice, campionii româniei la baschet au arătat destul de bine în faţa unei echipe care în urmă cu câteva zile învingea cea mai bună formaţie din ţara vecină. La capătul unei partide care în cea mai mare parte a sa a stat sub semnul echilibrului, CSM CSU s-a impus cu 71-68 (17-19, 19-15, 19-21, 16-13).

 

Roş-albaştrii au început partida în formula aliniată în startul meciurilor din cadrul finalei Ligii Naţionale, primul cinci având următoarea alcătuire: Vaidas Kariniauskas, Kris Richard, Bobe Nicolescu, Sean Denison și Arturas Valeika. Pe parcurs au mai fost utilizaţi alţi 6 echipieri ai campioanei. Este vorba despre Giordan Watson, Tudor Fometescu, Sean Barnette, Edward Petrescu, Mihai Gavrilă și Laci Lazar. Au existat şi două absenţe, Bogdan Ţîbîrnă, aflat în perioada de recuperare după operaţia suferită la genunchi, şi Muha Pasalic, acesta din urmă suferind de amigdalită. Antrenorul Cristian Achim a respectat regula din Liga Naţională, utilizând în permanenţă un baschetbalist român U23 în prima jumătate a partidei şi un baschetbalist autohton în repriza secundă. Orădenii au dominat spaţiul de trei secunde, dovadă în acest sens fiind cele 42 de puncte înscrise din acea zonă faţă de doar 22 reuşite de maghiarii pregătiţi de Andjelko Mandic, fostul căpitan al roş-albaştrilor. Meciul cu echipa din Szeged, la care au asistat aproximativ 800 de spectatori, a fost primul desfăşurat pe parchetul care a fost recondiţionat în această vară. Următorul meci de verificare al bihorenilor se va desfăşura astăzi, cu începere de la ora 15.00, în Sala „Constantin Jude” din Timişoara în faţa echipei SCM din localitate.  

CSM CSU Oradea: Richard 13 (1×3 p), Watson 4, Barnette 20, Valeika 8, Kariniauskas 14, Petrescu, Gavrilă, Lázár 6, Denison 6 (2×3p), Nicolescu (căpitan), Fometescu. Nu a jucat Meluț.

Antrenor: Cristian Achim.


Szedeák Szeged: Froniusz 4, Vagvölgyi 7 (1×3p), Darell 7 (1×3p), Tyller 18 (2×3p), Bonifer, Boltic 2, Revesz 3, Wirth 10 (2×3p), Sulovic 8, MayerVarga 2.

Antrenor: Andjelko Mandic.