Cândva, o echipă de temut în Liga Națională de baschet, Gaz Metan Mediaș traversează o perioadă nefastă în care a obținut un singur succes în cele nouă partide disputate în actuala ediție de campionat. Pe acest fond, echipa lui Cristian Achim înfruntă astăzi, de la ora 19.00, un meci contând pentru etapa a 10-a a LNBM, și luni, de la ora 18.00 (Digi Sport 2), a doua manșă din primul tur al Cupei României, una dintre cele mai slabe echipe ale momentului. Ambele partide se vor disputa la Arena Antonio Alexe, intrarea la primul joc fiind liberă, în speranța că toți cei prezenți vor contribui printr-o donație la ajutorarea lui Andreas Dominic, un băiețel cu probleme medicale.

La o privire scurtă asupra clasamentului Ligii Naționale, se poate observa că cele două formații se află pe poziții diametral opuse. Dacă CSM CSU Oradea ocupă locul al doilea, cu 14 puncte, după 6 victorii și 2 înfrângeri, formația pregătită de Mihai Popa este codașa clasamentului cu 10 puncte, după doar un succes și 8 eșecuri (cele mai multe). Chiar dacă nu au obținut victorii la pas, totuși orădenii vin după două victorii în fața unor echipe nou promovate (87-78 cu Phoenix Galați și 93-75 cu Dinamo Bucrești), care s-au descurcat bine în acest început de sezon. De partea cealaltă, situația medieșenilor este critică, aceștia suferind 6 înfrângeri consecutive. Singurul succes stagional a fost obținut surprinzător, în deplasare, cu Energia Târgu Jiu, o echipă cu pretenții. Așadar, orădenii sunt avertizați în ceea ce privește capacitatea de mobilizare a oaspeților care pot produce surpriza. Principala amenițare (și poate singura) la adresa defensivei orădene este Aliaksandar Pustahvar, autorul a aproape 19 puncte pe meci. În apărarea medieșenilor se remarcă R. Grabauskas, cu 8,6 recuperări în medie la fiecare joc.

Orădenii dețin toate argumentele

În decursul ultimilor 10 ani, nu mai puțin de 29 de confruntări au existat între cele două echipe, medieșenii având un avantaj reconfortant (18-11). Totuși CSM CSU a câștigat fiecare confruntare din ultimele 6 disputate la Oradea. Ultimul duel a avut loc la începutul acestui sezon, în primul tur al Cupei României, orădenii impunându-se detașat, în deplasare, cu scorul de 86-73. Așadar, este greu de crezut că o diferență de 13 puncte mai poate fi anulată de o formație complet ieșită din formă, care a înșirat cele mai multe înfrângeri consecutive. Returul acelui joc ar fi trebuit să se dispute la data de 26 septembrie, dar din cauza unei toxiinfecții alimentare, care a afectat cea mai mare parte a lotului, partida a fost amânată. Așadar, există toate premisele pentru un dublu succes, chiar dacă orădenii trebuie să fie atenți pentru a nu repeta contraperformanța Energiei Tg. Jiu. La adăpostul celor 13 puncte avantaj obținute după meciul tur din cupă, Cristian Achim este posibil ca în a doua partidă să ofere mai multe minute jucătorilor care au evoluat mai puțin în acest sezon.

Celelalte jocuri ale etapei a 10-a din LNBM: BC Mureș - Phoenix Galați, BCM U Pitești BC Timișoara, U BT Cluj - SCM U Craiova, Energia Tg. Jiu - Steaua CSM București (astăzi, de la 19.45 pe Digi Sport) și Atlassib Sibiu - Dinamo Bucrești (mâine, de la 19.45 pe Digi Sport).

Clasament

1. Atlassib Sibiu    9        6        3        718-677       15

2. CSM CSU Oradea    8        6        2        623-558      14

3. SCM U Craiova 9        5        4        687-682       14

4. Dinamo Bucureşti        9        5        4        685-704       14

5. Steaua CSM Bucureşti 7        6        1        552-477       13

6. BC Mureş          8        5        3        660-621       13

7. U BT Cluj          8        5        3        610-595       13

8. Phoenix Galaţi   9        4        5        698-714       13

....................................................................................................

9. Energia Tg. Jiu   8        3        5        606-619       11

10. BCM U Piteşti*         9        4        5        692-667       10

11. BC Timişoara  9        1        8        614-713       10

12. Gaz Metan Mediaş     9        1        8        693-811       10

* - echipă penalizată cu 3 puncte.