Campioana României la baschet masculin a învins 96-90 (20-17, 26-19, 21-22, 19-19; 10-13) campioana Ungariei dar nu s-a calificat în turul al doilea al Basketbal Champions League. Orădenii au avut și un avantaj de 20 de puncte dar, în cele din urmă, după niște greșeli de neconceput la acest nivel se văd eliminați din competiție.

Mare dezamăgire pentru cei aproximativ 1.700 de spectatori prezenți în tribunele Arenei Antonio Alexe care și-au văzut echipa favorită eliminată din competiție de către un adversar care nu i-a fost cu nimic superior. O dovadă mai puternică decât ciferele nu există, iar cele 20 de puncte avantaj pe care Oradea le-a avut în minutul 26 (63-43) ar fi trebuit să fie suficiente pentru a scoate din competiție campioana Ungariei. Fluctuația din evoluția roș-albaștrilor le-a permis oaspeților să se apropie la doar 10 puncte cu 20 de secunde înaintea terminării timpului regulamentar. Cu toate acestea, scorul era unul de calificare, iar CSM CSU avea posesia. Au urmat însă niște decizii în lanț complet greșite. Prima a fost grăbirea fără sens a unui atac în locul unei posesii prelungite. Apoi a intrat în scenă Sean Barnette, poate cel mai iubit jucător de către suporteri. Acesta, aflat sub panou, s-a hotărât să arunce la coș deși a fost jenat și dezechilibrat în săritură. A urmat ratarea și contraatacul imediat al maghiarilor. Cel care ia decizia de a-l opri a fost același Barnette și nu oricum, ci prin fault antisportiv. Astfel maghiarii au reușit să refacă ecartul de 9 puncte și să trimită partida în prelungiri. În ultimele 5 minute leii roșii n-au reușit să-și impună jocul precum o făcuseră în debutul reprizei secunde și, mai mult, au comis o altă greșeală majoră, din păcate prin același Sean Barnette care de altfel evoluase bine pe întreaga durată a partidei. Cu 28 de secunde înainte de final, la scorul de 96-86, încă o dată rezultat de calificare, și având din nou posesia, același Barnette comite o eroare incredibilă trimițând direct în afara terenului o repunere de la margine. Maghiarii au venit la 6 puncte (96-90), iar Oradea avea nevoie de un coș de la distanță pentru a rămâne în meci. Fără a avea certitudinea că omul responsabil cu ultima aruncare a fost stabilit de către staff-ul tehnic pot să spun că decizia a fost complet greșită. După ce a comis atâtea erori extrem de grave pentru acest nivel, Sean Barnette a fost cel care a aruncat de la distanță și, evident, a ratat. Aceastea au fost momentele cheie ale unui joc care a lăsat impresia că îi este la îndemână campioanei României.

În Grupa D din Europe Cup

CSM CSU va continua în grupele FIBA Europe Cup unde se va afla pentru a doua oară consecutiv. În ediția trecută a competiției, bihorenii au obținut o victorie și au suferit 5 înfrângeri într-o grupă cu s.Oliver Wurzburg, ZZ Leiden și Sakarya BSB. În nou ediție, care va debuta pe 23 octombrie, orădenii vor evolua în Grupa D alături de următoarele formații: CSU Sibiu – vicecampioana României și deținătoarea Cupei României, Bahcesehir Istanbul – locul 9 în Basketbol Superligi, respectiv învinsa dintre Telekom Bonn (locul 7 în Germania) și Fribourg Olympic (campioana Elveției) în turul al 2-lea preliminar din Basketball Champions League. Primele două clasate în Grupa D avansează în faza a 2-a a competiției.

CSM CSU Oradea: Barnette 12, Nicolescu 2, Richard 24 (1×3p), Watson 9 (1×3p), Zekovic 19 (1×3p), Baciu 2, Broussard 10 (1×3p), Markovic 5 (1×3p), Valeika 13. Antrenor: Cristian Achim