Așa cum se preconiza, CSM CSU Oradea a câștigat detașat și al doilea joc din turneul 5 al Ligii Naționale de baschet masculin, desfășurat la Arena Antonio Alexe. Echipa orădeană a dispus cu 81-61 (22-19, 18-12, 25-14, 16-16) de CSM VSKC Miercurea Ciuc, bifând astfel a șaptea victorie stagională.

N-au forțat decât pe alocuri...

Spre deosebire, însă, de jocul precedent, cu CSM Focșani, concentrarea gazdelor nu a mai fost aceeași, alternând perioadele faste cu momentele de relaxare. Orădenii au condus și cu zece puncte în primul sfert, dar la finalul acestuia ciucanii s-au apropiat la trei „lungimi” (22-19). Mai mult, în debutul reprizei secunde, oaspeții au reușit să egaleze după o reușită de la distanță, însă replica orădenilor nu s-a lăsat mult așteptată, aceștia revenind la conducere și distanțându-se din nou (40-31), în special datorită unor aruncări precise ale lui Dragan Zekovic. Nivelul jocului echipei orădene a crescut și mai mult după pauză, astfel că și scorul a luat proporții, diferența ajungând și la 25 de puncte (79-54). În ultimul sfert, CSM CSU nu a mai forțat, permițând adversarului să mai reducă puțin dimensiunile eșecului (81-61). „Din păcate nu am reușit să menținem aceeași concentrare precum în meciul cu Focșani. Este un lucru care s-a văzut foarte limpede. În momentul în care nu ai intensitatea necesară în apărare lucrurile se complică. Noi trebuie să înțelegem că nimic nu vine fără efort”, a comentat antrenorul principal Cristian Achim.

Urmează meciuri mai grele

Pentru formația orădeană urmează în 20-21 ianuarie un nou turneu pe teren propriu, dar cu jocuri mai dificile, cu Dinamo București și SCM U Craiova. „Sigur ne propunem să câștigăm ambele partide. Este limpede că vom întâlni două echipe de cu totul alt calibru. Trebuie să rămânem concentrați și să încercăm să câștigăm ambele meciuri. Apoi ne așteaptă o călătorie la Istanbul și trei meciuri în cupele europene. Sperăm ca din acest moment să reușim să rămânem concentrați pe o perioadă mai lungă de timp. Ceea ce nu este ușor, dar până la urmă asta ne este meseria și aștept de la toți jucătorii concentrare”, a adăugat Achim.

CSM CSU Oradea: Holt 14 (4×3), Broussard 10, Petrescu, Green 5, N. Markovic 12 (1×3), Watson 9 (1×3), T. Fometescu, Valeika 1, Nicolescu 7 (1×3), Baciu 6, Zekovic 17 (3×3). Antrenor: Cristian Achim.

CSM VSKC Miercurea Ciuc: Shepherd 12, Șerbănescu 2, Laane 8 (2×3), Chatkevicius 13 (1×3), Corpodean 12 (2×3), Lokodi, Olariu 3, László 3 (1×3), Movileanu 6, Zerkula 2.Antrenor: Lászlófy Botond.

Arbitri: Alin Faur, Remus Opriș, Cristian Trofim. Comisar FR Baschet: Viorel Constantinescu.