Baschetbaliştii de la CSM CSU Oradea au obţinut cel de-al 14-lea succes stagional, învingând 85-81 (29-17, 23-20, 13-27, 20-17) pe BCM U Piteşti într-o partidă contând pentru etapa a 20-a din Liga Naţională. Aşa cum anticipam, victoria s-a conturat doar pe final, asta şi din cauza unui sfert trei în care roş-albaştrii au evoluat dezamăgitor.

 

Cu aproape 30 de puncte marcate în primul sfert, cu un avantaj de 20 puncte (43-23) la un moment dat, CSM CSU a avut mari emoţii pe final. Prestaţia din sfertul al treilea a fost sub orice critică, explicaţia tehnicianului orădenilor fiind că elevii săi s-au relaxat prematur. În acest interval de timp gazdele au înscris doar 13 puncte şi au încasat nu mai puţin de 27, piteştenii reuşind să se apropie la doar un punct la intrarea în secvenţa decisivă. Graţie în special lui Richard, care din nou a făcut o demonstraţie a calităţii pe care o are, dar şi lui Gajovic, care de această dată s-a dovedit a fi util pe final, CSM CSU a obţinut o victorie strânsă în faţa unei formaţii totuşi inferioară din punct de vedere valoric. Finalul de meci a consemnat câteva decizii de arbitraj vehement contestate de către echipa adversă, aspect asupra căruia antrenorul Cristian Achim nu a făcut aprecieri în conferinţa de presă, motivând că are nevoie să vadă înregistrarea partidei. După o primă repriză dominată autoritar de către CSM CSU, a urmat partea a doua a meciului în care băieţii pregătiţi de Hristu Şapera au controlat jocul. Bihorenii s-au aflat la conducere în permanenţă până în minutul 35, după care au urmat emoţiile din final. Au existat 19 schimbări la conducere şi 6 situaţii de egalitate. Cu o bancă de rezerve mai puternică (32-25 punctele marcate de rezerve), dar şi mai exacţi la recuperare (42-31), roş-albaştrii s-au văzut victorioşi pe final. În următoarea rundă, vineri, de la ora 18.00 (Digi Sport), CSM CSU va evolua în deplasare (Sala „Constantin Jude”) cu Timba Timişoara, a 10-a clasată.

 

Alte rezultate din etapa a 20-a: Steaua Bucureşti - Timba Timişoara 75-43, Poli Iaşi - Dinamo Bucureşti 78-54, U BT Cluj - SCM U Craiova 88-82, BC Timişoara - Phoenix Galaţi 73-79 şi BC Mureş - CSU Sibiu 49-105.

Pe primele locuri: 1. CSU Sibiu - 36 p (20 j), 2. BC Timişoara - 34 p (20 j), 3. U BT Cluj - 34 p (19 j) şi 4. CSM CSU Oradea - 34 p (20 j).

CSM CSU Oradea: Richard 14 (2×3 p), Mandache, T. Fometescu, Valeika 16, Kariniauskas 8, Gajovic 14 (2), Denison 8, Ţîbîrnă 4, Pasalic 10 (2), Nicolescu 11 (1).

Antrenor: Cristian Achim.

BCM U Piteşti: Russell 7 (2), Kilyen 3 (1), Person 5 (1), Ciotlăuş, Kostoski 9 (3), Sánta 8, Porter Troupe 10 (1), Nicoară 19, Agafonov 18 (1), Corpodean 2.

Antrenor: Hristu Şapera.