CSM CSU Oradea - Atlassib Sibiu 91-77 - Au forţat doar cât a fost nevoie
În faţa unui adversar sigur şi el de locul în play-off, formaţia orădeană a forţat doar cât a fost nevoie pentru a oferi un nou prilej de satisfacţie celor peste 2.000 de spectatori prezenţi în Arena "Antonio Alexe". Pe lângă momente de joc bune au existat şi câteva mai slabe, îndeosebi la jumătatea sfertului doi şi patru, când sibienii au lăsat impresia că ar putea încurca liderul. Totuşi, gazdele au condus în majoritatea timpului, avantajul maxim fiind de 18 puncte (75-57, în minutul 31), în timp ce diferenţa maximă în favoarea oaspeţilor a fost de cinci puncte (30-35, în minutul 14). Markovic, Zupan, Mandache şi Lucic şi-au regăsit precizia, întorcând rapid scorul şi în mai puţin de cinci minute au reuşit un parţial de 16-0, care a mai tăiat elanul vizitatorilor. Ecartul s-a mai mărit pe măsura trecerii timpului până înaintea ultimei reprize, când gazdele au mizat mai mult pe rezerve, iar agilul Hardy a înscris constant, în urma unor pătrunderi spectaculoase. Astfel a fost posibil ca de la 75-57 să se ajungă la 78-72 cu aproape patru minute înainte de final! Cioacătă a greşit ţinta din colţul terenului, spre deosebire de Lucic, care a scuturat plasa cu o aruncare precisă de trei puncte (81-72), scutindu-şi coechipierii şi suporterii de eventuale emoţii. În timpul rămas, orădenii, la care a revenit Ţibârnă, după o absenţă îndelungată cauzată de o accidentare la genunchi, nu au mai lăsat nicio şansă sibienilor, încheind al patrulea joc la rând cu peste 90 de puncte marcate (91-77). Cele două echipe se vor întâlni din nou la sfârşitul săptămânii, de acestă dată la Sibiu, în prima etapă din faza a doua a campionatului în care primele şase clasate se vor întâlni între ele tur-retur. CSM-CSU va continua întrecerea de pe primul loc, cu două puncte avans faţă de celelalte echipe de pe podium U BT Cluj şi Steaua.
CSM-CSU Oradea: Radovan Markovic 15 puncte (3x3), Uros Lucic 15 (2x3), Salih Nuhanovic 14, Nemanja Barac 13, Miha Zupan 13 (3x3), Andrei Mandache 10 (2x3), Wiliam Edward Franklin 8 (2x3), Cătălin Petrişor 2, Bogdan Ţîbîrnă 1 punct, Rareş Paşca, Bogdan Nicolescu. Nu a jucat Silviu Lupusavei. Antrenor: Cristian Achim.
CSU Atlassib Sibiu: Kevin Hardy 31 puncte, Igor Mijajlovic 12 (1x3), Boris Lalovic 11 (3x3), Williams Mathias Paul 9 (1x3), Cornel Cioacătă 6 (2x3), Lawrence Gilbert 4 (1x3), Michael Lee Harrison 4 puncte, Vlad Tincu, Georgian Păun. Antrenor: Dan Fleşeriu.
Arbitri: Alin Faur, Amalia Marchiş, Şerban Raşoga. Comisar FRB: Marius Marinescu.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.