Stadion: Luceafărul din Sânmartin

Gazon: foarte bun

Spectatori: aproximativ 100

Marcatori: Mintaş 5, Chira 9, Grosu 39, G. Bogdan 53  / Moldovan 69

Cartonaşe galbene: Cr. Copil 28, Novak 78 / A. Moldovan 25

CSC Sânmartin: C. Verdeş - S. Matei, Mintaş, Chira, Arsene - Cura (60 Zadori S.), Ov. Ghilea (72 Novak) - Cr. Copil (51 Pantea), Grosu (60 Boitoş), G. Bogdan - Gh. Popescu.

Antrenor: Florin Farcaş

Unirea: Dani - Bene, Kovacs, Ad. Bud (57 Prodan), Plaian (46 Bene), P. Bogdan (81 Blaj), Ciaca (61 Băieşu), Blaj, Fl. Pop, Găbruş, A. Moldovan.

Antrenor: Eusebiu Şuvagău

Arbitri: Răzvan Necrici - Daniel Lar, Vasile Tarba (Baia Mare)

Observatori FRF: Constantin Făniţă (Timişoara) şi Daniel Scridon (Arad).

Prima apariţie pe teren propriu din acest retur a echipei din Sânmartin a coincis cu o victorie previzibilă, 4-1 (3-0) asupra unui adversar modest, Unirea Dej.

Încă din startul partidei bihorenii s-au instalat la cârma jocului, iar presiunea constantă la poarta adversă s-a materializat cu desprinderea pe tabela de marcaj după primele zece minute. Mintaş (5) a prins un "trasor'' de la circa 30 metri, iar balonul, după ce a avut o traiectorie interesantă, a poposit în vinclul porţiie de Grosu, iar din marginea careului mic B. Chira (9) a scuturat plasa (2-0). Oaspeţii au ripostat printr-un şut peste bară a lui Fl. Pop (20) după care gazdele au ratat majorarea scorului din ocazii destul de clare, irosite însă cu destulă uşurinţă de Grosu (25), G. Bogdan (31) şi Chira (35). Totuşi, gazdele au intrat la cabine cu un avantaj substanţial (3-0), prin reuşita lui Grosu (39) în urma unei curse rapide pe partea dreaptă. Partea a doua a debutat cu acelaşi "scenariu'', cu gazdele în prim plan, iar tabela s-a modificat, relativ repede (4-0), după reuşita lui G. Bogdan (53). Presiunea bihorenilor a început să scadă, fapt speculat prompt de dejeni, iar Moldovan (69) a redus din handicap (4-1), cu un lob. Boitoş (88) putea avea satisfacţia golului la debutul în echipa bihorean, dar balonul a trecut puţin pe lângă vinclu. Popescu (89) a avut şansa majorării scorului, însă a fost semnalizat eronat în poziţie de off-side, iar şutul lui Zadori (90+1) a trecut puţin pe lângă bară, într-un final de meci dominat clar de bihoreni.