Al treilea duel din acest sezon între cele două echipe va avea loc la Sânmartin, după ce precedentele s-au desfăşurat la Şimleu. Meciul se dispută sâmbătă, de la ora 14.00, pe Stadionul „Comunal”. 

În primul meci de campionat, sălăjenii şi bihorenii au încheiat nedecis (2-2), după ce echipa antrenată de Cosmin Bodea a condus de fiecare dată, scăpând printre degete victoria spre final. Apoi, CSC s-a impus cu 1-0 în faţa echipei pregătite de orădeanul George Zima, într-o partidă din turul 3 al Cupei României. Momentan, Sportul stă mai bine în clasamentul seriei a 10-a, pe locul 5, cu 12 puncte, în timp ce Sânmartinul se află pe 6, cu 11 puncte, cu un joc mai mult disputat decât formaţia din Sălaj. Interesant este că adversarele au acelaşi număr de goluri marcate (13) şi aproape atâtea goluri primite, 14 CSC şi 15 Sportul. Formaţia bihoreană a alternat rezultatele pozitive în faţa unor adversari mai bine cotaţi, inclusiv în Cupa României, cu altele negative, în partidele cu formaţii aparent modeste. Săptămâna trecută, CSC a cedat (2-4) pe terenul nou promovatei Someşul Dej, în timp ce Sportul a stat, întrucât adversara, Gloria Bistriţa, s-a confruntat cu cazuri de Covid-19 şi nu a putut disputa meciul.

În tentativa de a ierna pe un loc liniştitor, CSC Sânmartin nu-şi poate permite un pas greşit în acest ultim joc de campionat din 2020, chiar dacă adversarul este unul incomod şi ambiţios. Gruparea bihoreană mai are de jucat în acest an un meci în 16-imile Cupei României, pe 28 noiembrie, pe teren propriu, cu Dunărea Călăraşi.