Echipele care în ultimul sezon şi-au disputat meciurile de campionat la Baza Sportivă Luceafărul din Sânmartin, CSC din localitate şi Luceafărul Oradea, s-au confruntat sâmbătă într-un interesant meci amical. Un joc cu ambiţii ca şi la unul oficial, între echipele la care a activat Ovidiu Ghilea, care cu acest prilej şi-a încheiat activitatea de jucător, urmând să facă parte din stafful administrativ al "luceferilor". 

Întăriri de ambele părţi

Ambele formaţii au avut în componenţă şi alţi jucători decât cei cu care au terminat sezonul. Nou promovată în Liga a III-a, Luceafărul i-a avut în componenţă pe fraţii Raymond (Mezokovesd) şi Lukacs Zsombor, Sergiu Bactăr (ambii de la FC Bihor) şi Matei Bogdan (CSM Sighet), în timp ce la CSC, Ovidiu Ghilea a invitat să-i fie alături foşti coechipieri din perioada în care activa la Luceafrul, precum Zeno Bundea, Claudiu Codoban, Sebastian Ianc, Cristian Ţârlea, dar şi doi juniori formaţi la "luceferi", Ricardo Farcaş (Arsenal Elite Academy din Salonic) şi internaţionalul de juniori "under 16" Claudiu Micovschi.

Ovi Ghilea, gol la meciul de retragere

Contrar aparenţelor, determinarea jucătorilor a fost maximă, rezultând o partidă antrenantă, cu multe ocazii şi patru goluri. Două de fiecare parte, primele fiind reuşite de "luceferi" prin Lukacs Raymond (68), cu un şut de la 12 metri sub bară şi Floruţ (84), în urma unei execuţii plasate din 10 metri.  Remiza a fost parafată în ultimele minute. Ovidiu Ghilea (88) şi-a făcut retragerea cu un gol dintr-o lovitură de la 11 metri (1-2), pentru ca  mijlocaşul Codoban să egaleze tot dintr-un penalty (2-2), din a doua încercare.

Luceafărul: Goia - Tătar, M. Bogdan, Bactăr, Tegzeş - Floruţ, Teşedan, Balla - Lukacs Zs., Lukacs R., C. Roşu.

Au mai evoluat: M. Popa, Ciuciu, Jude, G. Ghilea, Modan şi Drăgan.

Antrenori: Zsolt Muzsnay, Alexandru Kiss şi Ioan Pap-Deac.

CSC Sînmartin: Sg. Ghilea - G. Bogdan, Mintaş, Chira, Arsene - Ember - S. Ianc, Cl. Codoban, Z. Bundea, Cr. Ţîrlea - Ov. Ghilea.

Au mai jucat: Mihelea - Pantea, S. Matei, R. Farcaş, Cl. Micovschi, Novak, Cr. Jurca, Zadori, D. Cuc, Cervinschi, Cr. Copil.

Antrenori: Florin Farcaş şi Cosmin Brândaş.

Arbitri: Ciprian Danşa - la centru;  Cristian Bologan şi Sergiu Albu - asistenţi.