CSC Sânmartin - FCM Baia Mare 1-1 - Egalați în prelungiri
Într-un joc în care prima repriză a fost controlată de cei din Sânmartin, iar cea de-a doua parte s-a derulat cu băimărenii mai prezenți în joc, CSC Sânmartin a trecut pe lângă victorie după ce a fost egalată dint-o lovitură de la 11 mteri în prelungirile partidei. Cea mai importantă situație de a marca în prima repriză i-a aprținut lui Popescu, cel care de la doar 5 metri a șutat slab, permițându-i portarului oaspeților să rețină. În minutul 21 Mintaș a trimis cu capul pe lângă poartă o centrare venită după un corner executat de Grosu. Același Grosu s-a mai aflat de două ori în bune situații de a marca până la pauză, dar de fiecare dată a fost neinspirat la finalizare. Leonte a avut singura șansă mai clară pentru oaspeți în minutul 15 atunci când a șutat de la 16 metri, dar Sergiu Ghilea a reținut cu siguranță.
Două penalty-uri au stabilit scorul final
Pauza a detrminat o schimbare a jocului. Bihorenii au devenit mai prudenți în timp ce băimărenii au avut mai multe acțiuni periculoase. Așa s-a întâmplat și în minutele 56 și 59 atunci când, V. Pop și M. Popa au trecut pe lângă deschiderea scorului, ultimul cu un șut de la marginea careului care a lovit bara transversală. În minutul 71 gazdele au deschis scorul prin Grosu care a transformat o lovitură de la 11 metri acordată pentru un henț în careu. Până la finalul meciului, apărarea băieților lui Florin Farcaș nu a avut probleme. Totuși, rezultatul final a fost stabilit în urma unei alte lovituri de pedeapsă primite de data aceasta de oaspeți în prelungiri tot după un henț văzut de arbitru. Cel care a transformat penalty-ul cu un șut în stânga lui Ghilea a fost portarul maramureșenilor, Bota. În minutul 90+4 bihorenii puteau da lovitura, dar „capul" lui Popescu de la 6 metri a lovit bara transversală. Astfel s-a terminat un joc în care cei din Sânmartin se pot considera nedreptățiți de rezultat după cum au stat lucrurile în teren.
CSC Sânmartin: Sg. Ghilea - Cr. Morar, Mintaș, Chira, Arsene - Cura - Pantea, Grosu (72 S. Zadori), L. Todea (60 Novak), Lobonț (60 Olariu) - Gh. Popescu. Antrenor: Florin Farcaș
FCM Baia Mare: Bota - Duruș, Hodor, Potecu, V. Gherman - Bogman (75 D. Morar), R. Leonte - R. Ardeleanu, M. Popa, Deac (86 Urs) - V. Pop (75 Hîmpea). Antrenor: Dorin Toma



Comentarii
Nu există nici un comentariu.