Diferență mare de valoare între cele două echipe, Sânmartin și Aleșd, în meciul jucat pe terenul din Sântion. CSC Sănmartin, fără să se întrebuințeze prea serios, a învins Crișul Aleșd la un scor fluviu, 10-1 (5-1).

Gazdele au început în trombă acest meci, până în minutul 20 conducând deja cu 3-0. Primul gol a fost înscris în minutul 6 de către Szabadoș care, din cădere, a reușit să trimită în plasă după o centrare primită în careul mic. Oaspeții au protestat, cerând poziție de ofsaid. Fundașul Nogo a iniţiat o fază de atac, pornind aproape de propria linie de fund, apoi a pătruns în careu, balonul revenindu-i după o centrare de pe partea dreaptă, după care a înscris cu latul pe lângă portarul Tătar. Sergiu Pop şi-a început recitalul de 5 goluri în minutul 19, când a trimis cu capul în plasă după o lovitură bine executată de Arsene de pe partea dreaptă. În minutul 21 oaspeții au o răbufnire de orgoliu, reuşind să reducă din diferență prin Vlad Țap, care a înscris din careul gazdelor. A fost doar un foc de paie, presiunea gazdelor continuând. În minutul 34, fundașul Aleșdului, Mălaiu, a bâlbâit o minge simplă agățată de S. Pop, care a pătruns în careu executându-l pe portarul Tătar. Același S. Pop apare la o întâlnire cu mingea, minutul 45, în careul oaspeților după o fază inteligent construită de Szabadoș, fructificând pentru 5-1 care va fi și scorul la pauză.

Ploaia de goluri a continuat după pauză

Abia a început actul secund că S. Pop a mai marcat o dată, în minutul 47, cu latul după o centrare de pe partea stângă de această dată. Sergiu Pop își va desăvârși „opera'' de 5 goluri înscrise în această partidă în minutul 55 când, pătruns în careu, a trimis cu piciorul în plasa porții Crișului. În minutul 69, centralul partidei a sancţionat echipa Crișul cu un penalty la o fază discutabilă petrecută între portarul Tătar și unul dintre atacanții gazdelor. Lovitura de pedeapsă a fost transformată cu siguranță de Ovidiu Popa. Pintea va ridica scorul la 9-1 în minutul 75 cu o lovitură de cap după o centrare din corner. Cel mai frumos gol al partidei va fi și ultimul. În minutul 90, Iulian Cuc a bătut magistral o lovitură liberă de la 25 metri, poziție centrală, balonul intrând în plasă aproape de încheietura barelor.

Echipa CSC Sânmartin a jucat această partidă descătușată, fără să forțeze prea tare și, probabil, chiar acesta a fost și motivul pentru care le-a „ieșit'' totul. Echipa din Aleșd a fost depășită clar de situație, și cum „la omul sărac nici boii nu trag'' și greșelile de arbitraj tot în contul lor s-au adunat.

CSC Sânmartin: Brata ('46 Barabaș) - Fl. Pop ('46 Lupșe), Tiponuț, Nogo ('61 Pintilie), Arsene ('57 Pintea), Sorian, Ban, Cuc, Ov. Popa, Sg. Pop. Antrenor: Călin Chereji

Crișul Aleșd: Tătar - Gavriluț, Mândrilă, Mălaiu ('46 Mărghitaș), Györi, Țap, Laszlo ('77 Fogarași), Buda, Crăciune, Todor, Horvath. Antrenor: Fogarași Ciprian

Arbitri: Bulzan Andrei Ovidiu - Toia Florian, Păduraru Jeanina

Observator AJF Bihor: Gheorghe Rusu