CSC Sânmartin - CAO Oradea 4-0 - „Vulturii verzi'' au rămas fără penaj
CSC Sânmartin a dovedit prin joc, învingând fără drept de apel 4-0 (2-0) a doua clasată, că este indiscutabil cea mai puternică echipă a Ligii a IV-a.
CAO a mai pierdut puncte, chiar și meciuri, dar mereu a lăsat impresia că era de fapt echipa mai bună și că doar un concurs de împrejurări nefericite a dus la pierderea punctelor în acele meciuri. De data aceasta însă a întâlnit o echipă care a dominat-o la toate capitolele.
Echilibrul dintre cele două echipe a durat cam vreo 7 minute. În acel minut ('7), Sorian de la gazde, a pătruns pe stânga și dintr-un unghi aproape imposibil, foarte aproape de linia de fund a trimis la colțul scurt, slab apărat de portarul Egri, iar balonul a deviat în plasă. Dacă la mijlocul terenului, jocul era destul de echilibrat, la pătrunderile în careu pe faza de atac, gazdele s-au dovedit mult mai periculoase, construind prin jucătorii mai experimentați din față, atacuri clare și periculoase. A fost nevoie de câteva intervenții aproape miraculoase ale lui Egri pentru ca scorul să nu ia proporții. Alb-verzii au pătruns și ei în careul gazdelor, dar nu au fost situații limpezi de gol. Doar abia în minutul 30 Sergiu Ciocan a trimis de la circa 18 metri, cu interiorul, un balon în transversala porții apărată de Brata. Poate a fost momentul psihologic al meciului. Dacă mingea intra în plasă la acel șut, într-un moment când jocul era încă destul de echilibrat, poate meciul ar fi luat o altă turnură. În minutul 37 gazdele s-au desprins la 2-0 prin golul lui Ionuț Ban care l-a lobat pe portarul Egri ieșit cu întârzâiere la o minge lungă trimisă în careu. Acesta a fost scorul primei părți. După pauză, preț de câteva minute, „vulturii verzi'' au lăsat impresia că ar putea schimba soarta acestei partide. Însă, în timp ce gazdele au transferat valoric în pauza de iarnă, alb-verzii și-au completat doar lotul din punct de vedere numeric. Schimbările propuse de Florin Fărcaș, cu puștii Blăgea și Ardelean, doi copii foarte talentați de altfel, nu aveau cum să încline balanța jocului în favoarea orădenilor în fața unor jucători experimentați cu multe meciuri la nivel superior. Însă obiectivul secundar, al echipei CAO, după cel al promovării, care era la un moment dat în prim plan, este de a forma și lansa tinere talente, oarecum în contrast cu ce și-a propus echipa din Sânmartin, se pare mult mai puternică financiar. Aproape firesc a venit și golul 3 și apoi al 4-lea. În minutul 66, Szabadoș de la gazde, a reluat spectaculos, din plonjon, aproape de nivelul solului, în careul mic, cu capul în plasă, după o centrare venită din dreapta. Golul al 4-lea s-a marcat în minutul 69 când Sergiu Pop, după ce a șutat puternic din afara careului, Egri a respins cu greutate în față, același atacant a pătruns în careu și a trimis nestingherit cu latul în plasă stabilind scorul final de 4-0.
CSC Sânmartin s-a desprins decisiv, și meritat, în câștigătoarea acestei ediții a Ligii a IV-a. Nu rămâne decât să-i dorim cu toții succes la barajul cu echipa campioană din Cluj!
CSC Sânmartin: Brata - Tiponuț (84 Pintea), Fl. Pop, Nogo, Cuc, Arsene, Habakuk, Sorian cpt., Szabados (81 Lupșe), Ban (72 Cl. Popa), Sg. Pop (70 Ov. Popa). Antrenor: Călin Cheregi
CAO Oradea: Egri - Varodi, Letan, Alungi (28 Amir), Man, Balog, Tenche (56 Hosu), Haș cpt.(74 Ardelean) , Costea (68 Blăgea), Ciocan, Pașca. Antrenori: Florin Fărcaș, Dorin Mihuț
A arbitrat o brigadă din Bekes, Ungaria
Observator AJF Bihor: Gallovits Ștefan
Arbitraj de nota 10. Poate mai invata si arogantii nostri din bihor cum se arbitreaza!