Clubul Sportivilor Veterani Oradea şi-a propus să înceapă în forţă noul an, pe agenda din 2007 fiind incluse numeroase competiţii sportive de masă. Una dintre acestea este programată pe 16 februarie, la restaurantul Ciuperca (str. Graurilor nr. 80) fiind programată prima ediţie a "Cupei Cooperaţiei de Consum". Competiţia este organizată de CS Veterani Oradea, în colaborare cu SC IcomCoop Oradea (director, Ioan Crişan) şi UJCC Bihor (preşedinte, Ioan Berdea) şi cuprinde întreceri la şah (masculin şi feminin), aruncarea mingii de oină la ţintă (M+F), table şi joc de cărţi (cruce), concurs de îndemânare pentru ospătari (M+F), gimnastică aerobică şi autoapărare (Krav Maga). Mai multe amănunte despre organizarea manifestării au fost prezentate în cadrul conferinţei de presă de joi, de la restaurantul Ciuperca, la care au fost prezenţi Vasile Derşidan, Constantin Pană, preşedintele executiv, respectiv secretarul CS Veterani Oradea, Florin Bochiş, Ioan Berdea, vicepreşedinţi ai CS Veterani, prof. Corneliu Surlă, directorul Şcolii "Ion Bogdan", director de concurs în cadrul CS Veterani, prof. Gheorghe Preoteasa, Ioan Mile şi Szasz Ladislau, membri ai Clubului Sportivilor Veterani, şi Viorica Mateuţ, şefa localului care va găzdui competiţia. Clubul pe care-l conduce este singurul din judeţ care se preocupă de organizarea de activităţi sportive şi pentru persoanele adulte, a ţinut să precizeze Vasile Derşidan, mulţumind celor care sunt mereu alături de CS Veterani, celor care simt pulsul mişcării sporive bihorene şi a promis că, dacă vor fi sprijiniţi, se pot implica în organizarea unor activităţi sportive de pe întreg cuprinsul judeţului. "Cred că activitatea sportivă de masă ar trebui sprijinită mai mult de factorii locali. La DSJ Bihor există un compartiment care sprijină sportul de masă, dar nu beneficiază de fonduri suficiente. Primim tot sprijinul din partea DSJ Bihor, mai ales din partea directorului Ionel Bungău, dar consider că şi factorii locali ar putea acorda o mai mare atenţie sportului de masă sau sportului pentru toţi, cum se numeşte acum. Noi suntem dispuşi să ne implicăm în organizarea oricăror activităţi sportive, mergem oriunde suntem solicitaţi, ne facem treaba benevol, pentru că asta ştim şi asta am făcut toată viaţa", ne-a declarat Vasile Derşidan, preşedintele CS Veterani. Domnia sa a fost completat de directorul Şcolii "Ion Bogdan", prof. Corneliu Surlă: "Celor din Primărie care răspund de activităţile sportive nu le pasă de noi. Patru ani tot am prezentat documentaţii privind activitatea noastră, dar niciodată n-am fost băgaţi în seamă. Noi facem politica sportului, asta am făcut-o întotdeauna. Suntem un club de sine - stătător, noi facem muncă voluntară. Dorim să facem o campanie pentru sănătatea bihoreanului, indiferent de vârstă". Până la "Cupa Cooperaţiei de Consum", CS Veterani se va implica şi în organizarea ediţiei a V-a a "Memorialului Dorel Ceghi", la şah şi tenis de masă, care se va desfăşura în perioada 9-11 februarie.