Singura reprezentantă a judeţului Bihor în eşalonul trei al fotbalului românesc, CS Oşorhei, va disputa mâine, de la ora 15.00, un nou meci pe Stadionul Iuliu Bodola.

Dacă în etapele precedente a evoluat vineri după-amiaza, în această rundă, echipa pregătită de Rudy Kovacs va evolua sâmbătă după-amiază, asta şi din cauza faptului că în aceeaşi zi şi FC Bihor va juca pe Stadionul Iuliu Bodola. Adversara de mâine a formaţiei din Oşorhei va fi Şoimii Pâncota, ocupanta locului 3 în seria a V-a, cu un punctaj similar cu al bihorenilor. Va fi cea de-a treia vizită a unei formaţii arădene la Oradea, precedentele două dispute fiind defavorabile echipei din Oşorhei, care a pierdut mai întâi derby-ul cu Naţional Sebiş (0-3), fiind apoi învinsă şi de nou promovata CS Ineu (0-2). Bihorenii sunt, însă, neînvinşi în deplasare, acolo unde au obţinut trei victorii. Tot în cadrul rundei a noua se va disputa derby-ul dintre liderul Naţional Sebiş şi ocupanta locului secund, Metalurgistul Cugir, o formaţie nou promovată în Liga a III-a.

 

Programul etapei a IX-a:

Astăzi, de la ora 15.00

Metalurgistul Cugir - Naţional Sebiş,

Arieşul Turda - CS Ineu,

Unirea Dej - Sănătatea Cluj-Napoca.

 

Mâine, de la ora 15.00

CS Oşorhei - Şoimii Pâncota

Unirea Jucu - FCM Baia Mare.

FC Zalău stă din cauza excluderii din campionat a echipei FCM Universitar Baia Mare.

CLASAMENT

1. Naţional Sebiş          7   6   1   0   16-2   19

2. Metalurgistul Cugir    7   5   1   1   19-6   16

3. Şoimii Pâncota         7   4   1   2   14-5   13

4. CS Oşorhei             7   4   1   2   12-9   13

5. CS Ineu                   8   3   3   2   13-8   12

6. FC Zalău                  8   3   1   4   11-12 10

------------------------------------------------------------------------------

7. Unirea Jucu               7   2   2   3   12-14 8

8. FCM Baia Mare         7   2   2   3   9-13   8

9. Sănătatea Cluj           8   1   2   5   6-21   5

10. Unirea Dej                8   1   1   6   9-19   4

11. Arieşul Turda            7   0   3   4   4-16   3.