Etapa 4 din Liga a IV-a a prilejuit câteva rezultate interesante în ambele serii. CS Oşorhei a câştigat derby-ul cu Foresta Tileagd, pe care a detronat-o de pe primul loc în Seria Nord.

Campioana din sezonul trecut, Viitorul Borş, s-a abonat la egaluri, ultimul obţinându-l, tot in extremis, la Valea lui Mihai într-o partidă cu opt goluri şi cu răsturnări de situaţie. În rest, meciuri fără istoric în Seria Nord, încheiate cu victorii categorice ale Crişul Aleşd ,CS Diosig şi Vulturii Săcueni, ultimele două formaţii fiind şi ele neînvinse.

În Seria Sud, nou promovata Viitorul Dobreşti a rezistat în faţa unui adversar cu o medie scăzută de vârstă şi mai bine pregătit fizic, obţinând primul punct stagional! În schimb, cealaltă echipă venită din eşalonul cinci, Unirea Roşia, a pierdut chiar acasă şi cu o altă colegă de suferinţă, Izvorul Cociuba Mare, care astfel a bifat primele puncte în acest sezon. Nici Victoria Avram Iancu nu se simte mai confortabil, sâmbătă fiind surclasată la Paleu de CAO. În condiţiile în care Bihorul Beiuş nu a jucat, Crişul Sântandrei a trecut pe prima poziţie după victoria cu CSM Olimpia Salonta.  

 

SERIA NORD

Crişul Aleşd - Luceafărul Oradea 8-0

Marcatori: S. Mândrila 7,67,75 , M. Gubics 14 , Vl. Crăciune 26 , Fl. Gheorghe 79, A. Zetocha 82 , Cr. Maruşca 87

CS Oşorhei - Foresta Tileagd 3-1

Marcatori: R. Giura 41,58, Sg. Ban 79 / G. Karacsony 44(autogol)

Slovan Valea Cerului - CS Diosig 0-10

Marcatori: T. Cheregi 9,31,50,51 , P. Suciu 14,21,34,42, T. Szucs 80, A. Micaş 82

Vulturii din Săcueni - CS Vadu Crișului 6-0

Marcatori: E. Finta 7, C. Sas 19,85, M. Pop 26 , Zs. Hendre 69,87

Unirea Valea lui Mihai - Viitorul Borş 4-4

Marcatori: F. Solymosan 16,67 , S. Ianc 18, 63 / S. Zadori 5, L Alungi 39, V. Petricău 61 , O. Ienciu 83

Lotus II a stat.

 

CLASAMENT

1. CS Oșorhei  3          3          0          0          7-1       9

2. Săcueni        4          2          2          0          17-3     8

3. CS Diosig     3          2          1          0          15-2     7

4. Valea lui Mihai          4          2          1          1          12-10   7

----------------------------------------------------------------------------------------------

5. Tileagd         4          2          1          1          8-7       7

6. Aleșd           4          2          0          2          12-5     6

7. Viitorul Borș 4          1          3          0          15-9     6

8. Vadu Crișului            3          1          0          2          2-10     3

9. Lotus II        3          0          0          3          1-8       0

10.Valea Cerului           3          0          0          3          2-19     0

11.Luceafărul   3          0          0          3          1-18     0

Etapa viitoare (1-2 octombrie): CS Vadu Crișului - Unirea Valea lui Mihai; Viitorul Borş - Crişul Aleşd; Luceafărul Oradea - CS Oşorhei; Foresta Tileagd - Lotus II Băile Felix;

CS Diosig - Vulturii din Săcueni.

 

SERIA SUD

 

Club Atletic Oradea - Victoria Avram Iancu 8-0

Marcatori: S. Ciocan 9,55,90 , D. Bone 44 , L. Criste 51 , P. Torj 70 , R. Bodea 79 , M. Abagiu 83

Unirea Roşia - Izvorul Cociuba Mare 1-2

Marcatori: C. Mândru 79 (11m) / A. Paşca 6, Ştefan 48

Viitorul Dobreşti - FC Bihor II Oradea 0-0

Crişul Sântandrei - CSM Olimpia Salonta 2-0

Marcatori: R. Paşca 14 , C . Prundaru 77

Meciul FC Universitatea Oradea - CS Bihorul Beiuş a fost amânat pentru 5 noiembrie, ora 11.00.

 

CLASAMENT

1. Sântandrei    4          3          1          0          12-2     10

2. CAO            4          3          0          1          20-2     9

3. Bihorul Beiuș            3          3          0          0          17-1     9

4. FCB II         4          2          2          0          6-2       8

-----------------------------------------------------------------------------------------------

5. U Oradea     3          2          0          1          9-7       6

6. Salonta         4          2          0          2          6-4       6

7. Avram Iancu 4          1          0          3          8-18     3

8. Cociuba       4          1          0          3          3-23     3

9. Dobreşti       4          0          1          3          2-14     1

10. Roşia          4          0          0          4          2-12     0

Etapa viitoare (1-2 octombrie): Victoria Avram Iancu - Unirea Roşia; Izvorul Cociuba Mare - Crişul Sântandrei; CSM Olimpia Salonta - FC Bihor II Oradea; CS Bihorul Beiuş - Club Atletic Oradea; Universitatea Oradea - Viitorul Dobreşti.