Pe o căldură sufocantă (la ora jocului disputat la Alparea erau aproape 40 de grade), CS Oşorhei a susţinut sâmbătă un meci amical în faţa formaţiei ASU „Poli" Timişoara. Considerată de suporterii din Timişoara „Adevărata Poli", echipa bănăţeană s-a impus la final cu 4-1 (1-0), dar diferenţa a fost prea mare ţinând cont de felul în care au decurs „ostilităţile".

După o minge trimisă pe bara transversală de Birău (min. 11) dintr-o lovitură liberă, bihorenii au trecut şi ei pe lângă deschiderea scorului, dar Şerban Pop a deviat mingea puţin pe lângă bară, după o lovitură de colţ. Oaspeţii aveau să intre în avantaj la pauză, Birău (jucător venit în această săptămână de la FC Caransebeş) transformând în gol penalty-ul dictat pentru faultul comis de Hering asupra lui Ghinescu (0-1). Înainte de „odihnă", Şerban Pop a trecut din nou pe lângă egalare, trimiţând cu capul puţin peste poartă. În debutul reprizei secunde, Vali Petricău a adus egalarea, el profitând de o bâlbâială a apărării adverse (1-1). În continuare, unii au fost cu ocaziile, alţii cu golurile. Bădăuţă a readus-o în avantaj pe ASU „Poli" la capătul unui contraatac (1-2), iar la poarta adversă Hosu a trimis peste poartă, în situaţie de „unu la unu" cu portarul Rogojină. Scăpat singur pe stânga, Vucea a punctat din nou pentru oaspeţi (1-3), iar după u corner, Adi Petricău a trimis din doi metri pe lângă poarta adversă. Scorul final a fost stabilit de Bilia (ex Fortuna Câmpina) care a deviat cu capul o centrare înşelătoare (1-4). Ultima ocazie a meciului a aparţinut tot gazdelor, la şutul lui Şerban Pop, de la 16 metri, mingea ştergând bara laterală. 

Marcatori: V. Petricău 53 / Birău 36 - 11 m, Bădăuţă 56, Vucea 79, Bilia 83

CS Oşorhei: Hava - A. Petricău, Pintea, Şerban Pop, Hering - Costea, Cuc, V. Petricău, Sg. Ban - Trip - Hosu. Au mai jucat: Deac - Buz, Cervinschi, Cornea, Todea, Boca, Chiş. Antrenor: Călin Cheregi.

ASU „Poli": Rogojină - Contescu, Bilia, Ugocian, Damian - Stancu, Birău, Marin, Giuricici - Ghinescu, Bădăuță. Au mai intrat: Naidin, Vucea, Budur, Tulcan, Rus, Feraru, A. Niță, Codrea, Aldea.

Arbitri: Florin Marcu (centru) - Sergiu Albu şi Gabriela Toderaş (asistenţi).