Într-o partidă contând pentru etapa a 8-a din Seria a 5-a a Ligii a III-a, CS Oşorhei a câştigat 2-0 (0-0) partida de pe teren propriu cu CS Iernut. Jocul a fost decis de inspiraţia antrenorului Călin Chereg, ale cărui schimbări au făcut diferenţa. Astfel S. Ban a deschis scorul în minutul 51 (1-0), după ce intrase în teren cu 2 minute mai devreme, iar Chiş a închis partida (2-0), în minutul 89, după ce a fost introdus în minutul 84, pasa fiind primită de la Hosu care a intrat în joc în minutul 80. Cu detalii despre joc vom reveni în ediţia de luni.