CS Mioveni - Luceafărul Felix - Miză doar pentru bihoreni
Deplasare lungă şi char dificilă pentru Luceafărul, care astăzi de la ora 11.00 joacă în fieful lui CS Mioveni. Dacă argeşenii sunt feriţi de orice griji în ultima parte a campionatului, "luceferii" nu au scăpat de emoţiile retrogradării.
CS Mioveni este o echipă solidă, mai ales pe teren propriu, unde s-a impus în patru partide, tot atâtea le-a încheiat la egalitate şi a pierdut o dată, înscriind 17 goluri şi primind 8. În schimb, Luceafărul a câştigat doar un joc în deplasare, a remizat în două şi a capotat de şase ori, golaverajul fiind 7-16. La prima vedere, şanse mici pentru bihoreni de a obţine punct(e), dar nu e exclus ca ei să profite de o eventuală relaxare şi lipsă de motivaţie a gazdelor, care nu au treabă nici cu promovarea, nici cu retrogradarea. "Sperăm să spargem gheaţa în deplasare în acest retur. Ne dorim să avem şi puţină şansă care ne-a lipsit în jocurile trecute cu UTA şi ACS Poli Timişoara. Avem nevoie de puncte şi vom încerca să surprindem o echipă cu jucători buni, redutabilă când joacă pe teren propriu", a declarat Florin Farcaş, antrenorul principal al Luceafărului, care nu poate conta pe G. Bogdan (suspendat) şi Svarczkopf (accidentat).
Echipe probabile:
CS Mioveni: Ciucă - Cotigă, B. Olteanu, Pătraşcu, Pasăre - Dragalina, Năstăsie, Boboc, I. Stancu - Ayza - Arnăutu.
Antrenor: Flavius Stoican.
Luceafărul: Sălăjan - D. Muntean, Mintaş, Letan, A. Achim - Ianc, Ov. Ghilea, Bundea, C. Roşu - G. Popescu, S. Pop.
Antrenor: Florin Farcaş.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.