CS Mioveni - FC Bihor - Orice punct ar fi binevenit
Deplasare lungă şi dificilă pentru FC Bihor în etapa a IV-a din play-out. Astăzi, de la ora 18.00, bihorenii joacă împotriva celor de la CS Mioveni, pe care nu au reuşit să-i învingă în sezonul regulat nici la Oradea (1-1), nici pe terenul acestora (0-1).
Orădenii au şapte puncte avans, dar şi un joc mai mult disputat decât UTA, prima sub linia retrogradării, însă nu se consideră scăpaţi de emoţii. „Ne așteaptă un meci foarte, foarte greu cu CS Mioveni. UTA încă nu a depus armele și este acolo, în urmărirea noastră. Avem acest ecart de șapte puncte și sperăm să reușim să ne îndeplinim obiectivul. Noi ne dorim, dacă putem, să prindem măcar una dintre cele două echipe dinaintea noastră. Pe de altă parte, ne dorim să câștigăm toate meciurile, dar nu trebuie să uităm totuși că Mioveniul este o echipă bună. A stat sâmbătă, clasamentul este foarte strâns în partea aceea, noi cu 22 de puncte, Mioveni cu 23 și Satu Mare cu 24. Deci, orice rezultat pozitiv ne poate introduce în calculele pe mai departe, să ne îndeplinim acest mini obiectiv, de a mai sări un loc. Ne dorim acest lucru", a declarat antrenorul principal al FC Bihor, Alexandru Pelici. În play-out, formaţia orădeană a învins UTA (4-0) şi Olimpia Satu Mare (3-2) şi a remizat cu Minerul Motru (1-1), în timp ce CS Mioveni a dispus de Minerul Motru (2-0) şi a pierdut la Satu Mare (1-2), fiind însă ferită de grijile retrogradării. "Roș-albaștrii" au plecat spre Pitești, luni, la amiază, au oprit în Sibiu, unde ieri au efectuat un antrenament, după care și-au continuat drumul spre localitatea argeșeană. Nu au făcut deplasarea S. Ianc și A. Haș, ambii accidentați, dar nici juniorii Lukacs Zs., Bactăr și Nichita, săriţi din schemă şi de această dată.
Echipe probabile
CS Mioveni: Oct. Popescu - Cotigă, B. Stoica, Cip. Negoiţă, Ct. Stan - Mazilu, Biceanu, Al. Răuţă, Galan - Năstăsie - Ayza.
Antrenor: Marius Stoica.
FC Bihor: Smaranda - Letan, Fl. Lazăr, Pascariu, Lupu - M Stancu, C. Străuţ - Cigan, Bic, F. Pop - Lukacs R.
Antrenor: Alexandru Pelici.
Tot în play-out se mai dispută astăzi, de la ora 18.00, meciul Olimpia Satu Mare - UTA. Minerul Motru stă.
CLASAMENT - PLAY-OUT
7. Olimpia Satu Mare 12 7 3 2 18-10 24
8. CS Mioveni 12 7 2 3 19-11 23
9. FC Bihor 13 6 4 3 19-12 22
---------------------------------------------------------------------------------
10. UT Arad 12 4 3 5 13-15 15
11. Minerul Motru 13 2 3 8 13-19 9
* FC U Craiova s-a retras din campionat.
Etapa a patra din play-off (astăzi, ora 18.00): FC Olt - CSM Râmnicu Vâlcea; CSU Craiova - Metalul Reşiţa; Gloria Bistriţa - ASA Târgu Mureş.
CLASAMENT - PLAY-OFF
1. ASA Tg. Mureş 13 7 3 3 18-10 24
2. CS „U" Craiova 13 6 2 5 19-15 23
--------------------------------------------------------------------------------
3. Gloria Bistriţa 13 5 5 3 14-12 20
4. CSM Rm. Vîlcea 13 4 4 5 13-14 16
5. Metalul Reşiţa 13 5 1 7 11-15 16
6. FC Olt 13 2 3 8 7-16 9
Comentarii
Nu există nici un comentariu.