CS Bihorul Beiuș - Silviu-George Odobasianu, încă patru ani la conducerea clubului
Luni, 30 martie, Consiliul Local Beiuș a adoptat în unanimitate Hotărârea nr. 43 „privind numirea domnului Silviu-George Odobasianu pe postul vacant de Președinte grad I al Clubului Sportiv Bihorul Beiuș, pe o perioadă de 4 ani”.
Pe 16 martie, a avut loc concursul pentru ocuparea postului vacant de președinte al Clubului Sportiv Bihorul Beiuș și, conform Raportului final, înregistrat sub nr.2557/17.03.2026, singurul candidat înscris, chiar președintele Silviu Odobasianu, a obținut un punctaj de 85,5 puncte (76 la proba scrisă și 95 la interviu și prezentarea proiectului de management). Prin urmare, sarcina Consiliului Local Beiuș a fost una simplă, acesta validând, practic, rezultatul concursului de la jumătatea lunii martie.
Totodată, prin HCL nr. 43 din 30 martie au fost aprobate Contractul de management și Fișa postului de președinte al clubului sportiv, acestea fiind anexe la hotărârea menționată.
Noul mandat al lui Silviu Odobasianu la conducerea CS Bihorul Beiuș urmează să înceapă prin Dispoziția primarului municipiului Beiuș, emisă la data semnării contractului de management. Cât privește definitivarea încadrării acestuia, termenul anunțat în cadrul ședinței Consiliului Local Beiuș din 30 martie a fost 1 aprilie.
Conform contractului de management aprobat luni, președintele Odobasianu se va ocupa de „organizarea, conducerea și administrarea Clubului Sportiv Bihorul Beiuș”, precum și de „gestionarea patrimoniului și a mijloacelor materiale și bănești ale acestuia, în condițiile realizării unui management eficient și de calitate”.
Înființat în 1921, cu denumirea de „Aurora”, CS Bihorul Beiuș funcționează cu cinci secții sportive: fotbal (în Liga a III-a), tenis, karate, atletism și powerlifting.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.