CS Balotești – Luceafărul Oradea 2-1 - Penalty irosit în prelungirile partidei
Ceea ce ar fi trebuit să însemne revanșa după înfrângerea din tur (0-1) nu s-a întâmplat, echipa bihoreană ce activează la nivelul Ligii a II-a pierzând din nou cu CS Balotești. La capătul unui joc care a contat pentru etapa a 29-a, Luceafărul Oradea a fost învinsă 2-1 (1-1) de formația ilfoveană în condițiile în care oaspeții au irosit un penalty chiar în prelungirile partidei.
Prima repriză, terminată la egaliatate, a fost controlată de formația gazdă până la deschiderea scorului care a avut loc în minutul 24. Până atunci, Claudiu Herea a trecut în două rânduri pe lângă gol, în minutele 9 și 16. Contrar cursului jocului, orădenii au marcat prin golgheterul Marius Matei. Acesta a primit un balon la marginea careului ușor lateral stânga aflat fiind cu spatele a poartă. După ce s-a întors, a șutat la colțul lung învingându-l pe Fulga. Avantajul oaspeților a durat doar 12 minute, Paul Antoche restabilind egalitatea cu o lovitură de cap trimisă pe centru porții. Goia nu a mai putut interveni, acesta ieșind greșit pe centrare.
Lovitură de pedeapsă contestată
Cel mai controversat moment al jocului s-a petrecut în minutul 68 atunci când centralul Eduard Ioniță a dicat penalty în favoarea gazdelor. Lovitura de pedeapsă a fost vehement contestată de oaspeți, antrenorul Kiss Alexandru fiind chiar eliminat după ce a pătruns în teren pentru a cere explicații. A fost o minge lungă interceptată de Gojnea care i-a suflat-o lui Goia, portarul Luceafărului lovindu-l peste picioare. Bihorenii nu au reclamat atât de mult incidentul din careu cât poziția de offside în care se afla jucătorul Baloteștiului. După ce lucrurile s-au liniștit, Claudiu Herea a transformat penalty-ul fără emoții, în stânga lui Goia care plonjase în dreapta. Până la final, orădenii au forțat egalarea care însă nu a mai venit în ciuda unor oportunități clare. Mai întâi Codoban din lovitură liberă, în minutul 78, l-a pus la grea încercare pe Fulga, și apoi, Marius Matei, din penalty, în prelungirile partidei. Atacantul oaspeților a executat slab, în dreapta, pe direcția portarului care a reținut. În etapa viitoare „luceferii” vor sta deoarece ar fi trebuit să o întâlnească pe ACS Berceni.
CS Baloteşti: Fulga – C-tin. Dedu, Andr. Răuţă, Flămânzeanu, N. Filip (63 Mirescu) – L. Ion (cpt.), Antoche – Val. Andrei, Cl. Herea, P. Ioniţă (57 A. Gojnea) – Eug. Nica (79 Dobra). Antrenor: Augustin Călin
Luceafărul Oradea: Goia – Balea, Hlinca (cpt.), Cordoş, Ban – Cuc (46 Codoban), Feher (77 Roşu) – Chiş Toie, Arnăutu, Bedea – Matei. Antrenor: Alexandru Kiss.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.