Atacantul croat Mario Mandzukici va părăsi echipa VfL Wolfsburg şi va semna cu Bayern Munchen, a anunţat, ieri, agentul jucătorului. Potrivit presei croate, Mandzukici va parafa un contract pe patru sezoane, iar Bayern Munchen va plăti 13 milioane de euro pentru jucătorul în vârstă de 25 de ani.

"Am fost contactat de Karl-Heinz Rummenigge, care mi-a confirmat că Bayern şi VfL Wolfsburg au ajuns la un acord pentru transferul lui Mandzukici. Având în vedere că am fost sunat de un conducător de club, consider că transferul a fost decis", a declarat Ivan Cvjetkovici. Mandzukic a marcat trei goluri la Euro 2012.