Critici de la Vasile Stângă
Fostul internaţional Vasile Stângă a declarat că jucătorii naţionalei de handbal nu au fost pregătiţi din punct de vedere fizic şi nu erau obişnuiţi să joace trei meciuri într-o săptămână, aşa cum s-a întâmplat la Campionatul Mondial din Croaţia.
"S-a văzut acum şi lipsa pregătirii fizice. Nu poţi juca doar pe atac, replierea în apărare a fost inexistentă. S-au predat ai noştri de parcă au zis: ce rost are să mai fug? Antrenorul de la naţională dă vina pe cei de la club, dar nu ştiu cine e de vină, probabil jucătorii nu sunt obişnuiţi să joace trei meciuri într-o săptămână. Foarte puţini au jucat trei meciuri într-o săptămână, iar când joci o dată la o săptămână nu poţi emite pretenţii să joci în alt ritm. Dar şi Omer a greşit că a lăsat acasă pe Cerpreghi sau Filip. Nu am avut linie de 9 metri şi nu am avut jucători care să tragă la poartă", a afirmat Stângă, care momentan antrenează Pandurii Târgu Jiu.
Stângă consideră că echipa naţională trebuie de acum reconstruită cu jucători tineri: "Trebuie reconstituită naţionala cu jucători tineri şi puternici pentru că nu mai merge cu jumătăţi de măsură. Handbalul e acum 90 la sută putere şi cine poate joacă, iar cine nu se apucă de alt sport. Din campionatele astea poate învăţăm ceva dar e păcat de generaţia asta".



Comentarii
Nu există nici un comentariu.