Crişul încearcă să oprească Rapidul - Crişul Oradea - Rapid Bucureşti
Crişul Oradea va întâlni în primele partide oficiale din 2011, Rapid Bucureşti, partidele cu echipa giuleşteană urmând a fi găzduite de Bazinul Acoperit "Crişul" azi de la ora 18.00 şi mâine de la ora 10.00.
Fără niciun punct în clasament, "lanterna roşie" a Superligii Naţionale de polo pe apă, Crişul Oradea, va încerca să spargă gheaţa în disputa cu Rapid. Misiunea poloiştilor orădeni nu se anunţă deloc facilă, echipa din Capitală situându-se pe cea de-a patra poziţie a clasamentului cu şase victorii, două remize şi opt eşecuri. Pe de altă parte, chiar dacă au deocamdată cifra zero în dreptul punctelor acumulate, echipa antrenată de Ciprian Câmpianu a făcut câteva partide bune, în care Crişul a pierdut la limită. Liderul autoritar al Superligii Naţionale de polo pe apă, CSM Digi Oradea, nu va evolua la acest sfârşit de săptămână după ce "dubla" cu Sportul Studenţesc ce trebuia să se dispute în Capitală a fost amânată.
Etapa a IX-a
Sportul Studenţesc - CSM Digi Oradea
Politehnica Cluj - Dinamo Bucureşti
Crişul Oradea - Rapid Bucureşti
Partidele AMEFA Arad - Steaua 3-16 şi 0-18 s-au disputat în devans
CLASAMENT
1. CSM Digi Oradea 16 16 0 0 379-69 48
2. Steaua Bucureşti 18 15 0 3 250-87 45
3. Dinamo Bucureşti 16 13 0 3 232-101 39
4. Rapid Bucureşti 16 6 2 8 110-190 20
....................................................................................................
5. AMEFA Arad 18 4 3 11 125-302 15
6. Politehnica Cluj 14 3 3 8 92-189 12
7. Sportul Studenţesc 14 0 2 12 85-237 2
8. Crişul Oradea 12 0 0 12 68-166 0



Comentarii
Nu există nici un comentariu.