Stadion: Crişul

Spectatori: cca 100

Marcatori: Madar 34, Fogaraşi 43, 83, I. Balogh 57, B. Coste 77, A. Cipău 88 / Hodişan 61

Cartonaşe galbene: Urs /Jurcă, Hodişan

Cartonaşe roşii: Balogh A. (16), Moisi (80), ambii de la Viitorul Borş

Remarcaţi: Cătană, Fogoroşi, Kovesdi, Balog I., Fora

Crişul: Barabaş - Fora, Cătană, Cipău A., Urs, Kovesdi, I. Balog ( 79 Ţap), Fogaraşi, Cipău S. Madar jr.,(70 Ţinc, 84 Bodea), B. Coste.

Antrenor: Mircea Madar.

Viitorul: Balog A. - Bacean (46 Hodişan, 63 Racz), Moisi, Jurcă, Rosza, Varitz, Tătar, Marton (17 Pop S.), Daroczi, Kerekgyarto, E. Pop.

Antrenor: Vig Zoltan

Arbitri: Florin Marcu - la centru, Cristian Bologan, Sergiu Albu - asistenţi.

Observator AJF: Sebastian Moisin.

Pentru Crişul Aleşd doar victoria îi mai conferea şanse de reuşită în lupta pentru evitarea retrogradării. După umilitorul 0-8 de la Paleu, moralul jucătorilor era scăzut, de aceea se anticipa un meci dificil în compania unei echipe cu rezultate bune în retur.

Aşa se explică timiditatea cu care gazdele au început jocul, permiţând oaspeţilor să atace şi să aibă iniţiativa. În minutul 16, portarul oaspeţilor Balog A., din postură de ultim apărător, l-a faultat la 18 metri pe Madar, fiind sancţionat cu cartonaş roşu. Cu un om în plus, gazdele au prins curaj, reuşind câteva acţiuni periculoase la poarta adversă. După mai bine de o jumătate de oră de joc, Madar(34), printr-un şut violent de la 30 m. lateral stânga, l-a surprins pe portarul oaspeţilor (1-0). După ce Jurcă (39) a ratat şansa egalării, trăgând peste transversală din doar 5 metri, Fogaraşi (43) a dublat avantajul aleşdenilor printr-un şut de la 23 metri, la semiînălţime (2-0). După pauză, antrenorul oaspeţilor a mizat pe varianta "totul sau nimic". A scos un fundaş şi a introdus un atacant, mizând pe cartea atacului, tactică ce s-a dovedit riscantă, cu urmări dezastruoase pentru echipa sa. În debutul părţii secunde, Viitorul a echilibrat jocul, dar Tătar (46) a tras slab din 8 metri şi Barabaş a respins. Au urmat apoi minute de foc la poarta oaspeţilor, cel de-al 3-lea înscris după o fază de toată frumuseţea. S. Cipău (57) a trimis o pasă în diagonală, pentru Balog I., acesta a driblat portarul şi a lobat mingea în plasă (3-0). La acest scor, aleşdenii s-au relaxat, dar au fost "treziţi" de Hodişan (69), care a scăpat singur şi din 10 metri l-a învins uşor pe Barabaş (3-1). Certaţi de antrenorul Mircea Madar, aleşdenii au revenit în atac, B. Coste (77) a înscris plasat (4-1), scor la care cei din Borş şi-au pierdut total concentrarea şi cumpătul. Ţinc (82) a fost faultat fără minge de Moisi, care a văzut direct cartonaşul roşu. Cu doi oameni mai puţin, oaspeţii au mai încasat două goluri, de la Fogaraşi (83) şi S. Cipău (87), ambele reuşite în urma unor acţiuni individuale (6-1). Victoria a constituit un mare balon de oxigen pentru aleşdeni în perspectiva întâlnirii de sâmbătă de la  Valea lui Mihai, o altă contracandidată la evitarea retrogradării. Ultimele patru etape se anunţă de foc.