Crişul Aleşd se pregăteşte pe plan local
De la începutul săptămânii şi-a reluat pregătirile şi Crişul Aleşd, ocupanta locului 3 în ultima ediţie a Ligii a IV-a. Lotul a suferit mici modificări, noutăţile reprezentându-le câţiva jucători reveniţi după perioade de împrumut şi o serie de juniori.
La primul antrenament au fost prezenţi 20 de jucători. A absentat, motivat, Călin Iacob, care nu s-a întors încă de la mare. Prezenţă constantă pe primele locuri în eşalonul patru, Crişul Aleşd îşi propune şi în următorul campionat o clasare pe podium. Deocamdată, aleşdenii nu şi-au fixat în mod expres promovarea. "Ca şi în fiecare an, şi de data asta vom lupta să ajungem pe primele trei locuri. În funcţie de lot şi de banii de care vom dispune, vom vedea dacă vom trage la promovare. Suntem în discuţii cu câţiva jucători, dar, deocamdată, bugetul nostru e subţire. Degeaba promovezi dacă nu ai bani să stai în Liga a III-a. Primăria şi Combinatul Holcim ne sprijină, dar ar fi bine să mai adunăm nişte bani de la firme din oraş pentru a ne putea propune mai mult", este de părere antrenorul Mircea Madar. Tehnicianul aleşdenilor a vorbit şi despre lupta pentru supremaţie în eşalonul patru. "Cred că Izvorul Cociuba Mare are şanse mari la primul loc. Mi-a lăsat o impresie bună, ca de altfel şi Stăruinţa Săcueni sau Unirea Valea lui Mihai. O candidată ar putea fi şi FC Bihor II, dar nu cunosc prea bine situaţia acestei echipe după ce a retrogradat", a comentat Madar.
Situaţia financiară a clubului face ca pregătirile formaţiei aleşdene să se deruleze doar pe plan local. Conducerea tehnică îi are la dispoziţie pe S. Pop, Ciursaş - portari; Vancea, Berce, Madar jr., Fogaraşi, I. Ivan, Dumiter, Iaz, Chebeleu, Crişan, A. Popa, Lazăr, Balogh, Ile, L. Pop, plus cinci juniori din propria pepinieră.
La Aleşd nu vor mai juca D. Coste, plecat la Minerul Şuncuiuş, D. Filip, care se va axa doar pe arbitraj, şi Pădureţu, căruia i-a expirat împrumutul de la Unirea Bratca.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.