Stadion: Crişul

Spectatori: cca. 50

Marcatori: Gego (83)

Cartonaşe galbene: Cătană, Sivoc, Cl. Balog /Gozman, Briciu, Marian, Csiolos

Crişul: Târțe - Cătană, Chiș (84 Zetocha), Sivoc (37 Cl. Balogh), Cocoș, Odum (86 Ozoveghe), Secară, Madar (78 I. Balogh), Bot, Laval, D. Varga.

Antrenor: Csaba Ficuţ.

Partium: Hule - Gego, Gozman (72 Pap), Briciu, Hosu, Tokes ( 46 Marian), Waritz (86 Csiolos), Kadar, Borzescu (70 Căvescu), Ienciu, Iova.

Antrenor: Kincses Attila.

Arbitri: Răzvan Lădar - la centru, Cipria Fiter, Cristian Bologan - asistenţi.

Observator AJF: Galovits Ștefan

Starea de indiferență manifestată de finanțatori și conducerea Asociației Sportive Crișul a condus la incertitudine și nesiguranță față de participarea echipei Crișul în returul campionatului.

Cu eforturi, numai de el știute, Nagy Alexandru, președinte neoficial al Asociaţiei Sportive, a reușit să înscrie echipa și să participe la meciurile din retur, după doar trei antrenamente efectuate, ceea ce explică de la sine pregătirea fizică a jucătorilor. După acel prim eșec suferit la Beiuș în prima etapă (0-4), în runda a doua, a întâlnit pe teren propriu Partium Oradea, ale cărei rezultate și poziție din clasament o recomandă ca pe o câștigătoare fără probleme la Aleșd.

Pe teren, lucrurile nu au stat întocmai aşa, doar ghinionul fâcând ca aleşdenii să piardă greu meciul. Jocul a fost slab, încâlcit, abundând pasele la adversar, mingi aruncate la bătaie și faulturile. Au lipsit șuturile pe spațiul porții, mai ales în prima repriză, dar şi atitudinea jucătorilor a lăsat de dorit. În prima repriză am reținut doar o lovitură liberă de la 25 metri executată de Cătană (8), care a depășit de puțin vinclul porții oaspeților şi situaţiile lui Bot (34), care a ratat cu poarta goală.


În repriza secundă, Waritz (57) a tras în portar din 3 metri. Spre final, Gego a profitat de indecizia apărării aleşdene şi nemarcat, din 5 metri, a trimis pe lângă portar în plasă (0-1). A urmat "trezirea " tardivă a gazdelor, care în ultimele 10 minute de joc s-au aruncat în atac, dar fără eficienţă. Pe fondul presiunii aleşdenilor, Cl. Balogh (87) şi Cătană (88) au avut ocazii mari din faţa porţii, însă Hule a reuşit să respingă de fiecare dată. După acest eşec, Crişul Aleşd a ajuns pe penultimul loc, retrogradabil, şi va avea mari probleme cu menţinerea în Liga a IV-a.