Stadion: Crişul
Timp şi gazon: bune
Spectatori: cca. 200
Marcatori: Iacob 2, Dumiter 7, Chebeleu 11 ,59 / Sbertea 14 ,92
Cartonaşe galbene: Ciuciu
Cartonaşe roşii: Ciuciu (pentru 2 galbene)
Arbitri: Marius Omuţ, Iulius Timar, Aurel Cheregi
Obs. AJF: Gheorghe Pirte

Crişul: Iaz - Pădureţu, Madar, D. Costea, Vancea, (60 Filip)Fogoroşi, Iacob, Berce (65 Bodiuţ), A. Popa, Chebeleu, (69 I. Ivan) Dumiter. Antrenor: Viorel Domocoş; Director tehnic: Mircea Madar
Oţelul: Sava (60 Herlea) - Clepce, Hărdălău, Lupuţ (31 Bogdan), Ciuciu, Haita (56 Lobonţ), Luca, Roşca, Sbertea, Bogdan, M. Junc. Antrenor: Florin Galea
Suspendarea pe o etapă a portarului Cosmin Ciursaş, în urma unui cartonaş roşu primit în partida anterioară şi accidentarea mai veche a lui Sebi Pop, au creat o situaţie disperată pentru cei doi tehnicieni ai Crişului, care au apelat in extremis la „bătrânul" Florin Iaz, jucătorul bun la toate, fotbalist ce adesea a salvat Crişul, aducând prin golurile marcate puncte preţioase echipei. Când a fost nevoie de fundaş central, Iaz şi-a făcut cu brio datoria, când nu mergea atacul, Florin l-a revitalizat prin dăruire şi determinare. Iată că, acum, şi în calitate de portar şi-a salvat echipa, având o prestaţie meritorie, fiind un exemplu de urmat pentru tinerii săi colegi. Cele două goluri primite se pot imputa apărării, şi nu portarului.
Jocul a început printr-un iureş al gazdelor, care în doar 11 minute au rezolvat meciul. Avantajul de pe tabelă le-a oferit posibilitatea ca în continuare să practice un joc relaxat şi pragmatic, concretizat printr-o victorie pe deplin meritată. Deşi conduşi după doar 11 minute cu un sec scor de forfait, oţelarii nu renunţă la luptă, îşi revin din şoc şi reduc din diferenţă, prin „vulpoiul" Sbertea, în minutul 14. Se părea că este semnalul unei reveniri în joc, însă totul a fost doar o iluzie, pentru că cei care au revenit la conducerea ostilităţilor au fost tot gazdele. În repriza secundă, acestea pun stăpânire pe joc, îşi masează adversarul în propria jumătate de teren, reuşind să-şi creeze, dar şi să rateze sumedenie de ocazii. Totuşi, forcingul aleşdanilor s-a materializat printr-un nou gol în minutul 59, când Chebeleu realizează dubla. Este prima reuşită de acest gen pentru fotbalist de când poartă tricoul formaţiei din Aleşd. Când conturile păreau încheiate, în prelungirile dictate de arbitru, acelaşi Sbertea profită de relaxarea firească a gazdelor şi înscrie al doilea gol al său şi al echipei sale, stabilind scorul final al unei partide de bun nivel tehnic şi spectacular. Apreciem nivelul calitativ al jocului, la care şi-au adus contribuţia în egală măsură ambele formaţii, grupări ce nu cu multă vreme în urmă activau în Liga a III-a. Pe când revenirea?