Fostul internaţional Alexandru Dedu a fost ales în funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Handbal, învingându-i la alegerile de ieri pe directorul tehnic Remus Drăgănescu şi pe Cristian Gaţu, care se afla în fruntea forului din 1996.

Ales din primul tur

Dedu a fost ales din primul tur, el obţinând 104 voturi, în timp ce Drăgănescu a primit 56 de voturi. Cristian Gaţu, care a primit cele mai puţine voturi - 32, era cel mai longeviv preşedinte de federaţie "extra-fotbal", fiind depăşit în sportul românesc doar de Mircea Sandu (FR Fotbal). La Adunarea Generală au participat 192 din cele 200 de structuri sportive cu drept de vot. "Mă aşteptam la o victorie din primul tur, pentru că eu consider că mi-am făcut treaba profesionist. Am tratat toţi oamenii cu atenţie şi dânşii au ştiut să răspundă în modul acesta. Nu ştiu dacă a mai fost vreo Adunare Generală la care prezenţa să fie aproape de sută la sută. Înseamnă că oamenilor le pasă şi că se poate face ceva. Domnul preşedinte (n.r. - Cristian Gaţu) pentru mine este un monstru sacru. Respectul meu pentru el e fantastic şi îmi doresc ca domnul preşedinte să rămână alături de handbal şi să ne ajute cu experienţa dânsului mai departe", a spus Alexandru Dedu. Alexandru Dedu, fostul component al naţionalei României, dar şi al titratei FC Barcelona, cu care a câştigat de trei ori Cupa Campionilor Europeni şi două Supercupe ale Europei, are 42 de ani. Ca jucător, a avut o carieră de excepţie, cu 232 de selecţii la reprezentativa de seniori, pentru care a marcat 399 de goluri, la CE, CM sau JO. La nivel de cluburi, a jucat în Franţa, Spania, Germania sau Portugalia, având în palmares nouă titluri de campion, din care trei în România, cu Poli Timişoara şi Steaua Bucureşti.

Program reformist

Dedu spunea, înainte de alegeri, că principalul motiv pentru care a decis să candideze la preşedinţia FRH este "dragostea pentru handbal, dorinţa de performanţă, dorinţa de mai bine". În strategia prezentată alegătorilor, Alexandru Dedu a menţionat, printre altele, aşezarea spectatorilor în centrul atenţiei, dialogul transparent FRH-cluburi, participarea FRH la orice proiecte ale EHF şi IHF, obligativitatea pentru antrenorii echipelor naţionale de a pregăti doar reprezentativele, crearea Campionatului Şcolar pentru clasele V-VIII, implementarea unui program naţional de marketing pentru atragerea spectatorilor şi sponsorilor, accesarea de fonduri europene, formarea unui sistem informatic cu acces la baze de date ale meciurilor, jucătorilor, cluburilor etc. Pe termen mediu, Dedu pune accent pe formarea de centre zonale pentru juniori, modernizarea sediului FRH şi a Sălii Lucian Grigorescu, construirea unei săli destinate doar handbalului pentru meciuri la nivel înalt, depunerea candidaturii României pentru organizarea unui turneu final de Campionat European, iar pe termen lung propune definirea handbalului ca sport naţional, obţinerea de medalii la CE, CM şi JO, dar şi un sediu propriu al FRH.