Cristian Achim "are de furcă" cu omogenizarea - Potenţial maxim în două luni
O radiografie a stării de fapt în care se află noua echipă de baschet mascluin de la CSM-U Oradea a fost făcută la terminarea Memorialului Antonio Alexe. Cristian Achim a subliniat importanţa sudării relaţiilor de joc între numerosii jucători sosiţi în pauza competiţională.
Mai doresc perfectarea unui amical
Pentru că mai este exact o săptămână până la primul meci oficial, cel din deplasare cu Gaz Metan Mediaş contând pentru primul tur al Cupei României, antrenorul Cristian Achim este de părere că perfectarea unui ultim amical înaintea acestui meci ar fi foarte utilă. Dacă acest lucru nu va fi posibil, orădenii vor continua să se pregătească pe plan local până la debutul oficial. "Vom încerca să mai perfectăm un meci amical, dacă va fi posibil. Nu știm însă dacă vom putea găsi un partener de întrecere. Cert este că pe 22 septembrie vom avea primul meci oficial, la Mediaș, în primul tur din Cupa României, unde sperăm să obținem un rezultat bun", a declarat antrenorul CSM-U Oradea.
"Abia începem să ne cunoaştem"
Principalul scop al meciurilor cu caracter amical susţinute în cadrul turneului memorial Antonio Alexe a fost acela de a cristaliza jocul colectiv, şi pentru că actualii componenţi ai lotului sunt sosiţi recent la Oradea, primele efecte ale muncii la omogenizare vor fi văzute în perioada octombrie - noiembrie. "La acest turneu principalul nostru scop a fost legarea și sudarea relațiilor de joc. Așa cum am mai spus, avem foarte foarte mulți jucători noi. De abia acum începem să ne cunoaștem, eu pe ei, ei pe noi, ei între ei. În totalitate nu vom putea stabili relațiile de joc pentru primul meci oficial în noul sezon competițional, însă acest lucru este firesc și nu ni se întâmplă doar nouă. Eu mă aștept să fim la capacitate maximă în lunile octombrie-noiembrie", a mai adăugat Cristian Achim.
Feriţi de accidentări grave
Lipsa accidentărilor grave reprezintă un motiv de satisfacţie pentru staff-ul tehnic al echipei, doar Rareş Paşca având o problemă de ordin medical dar se pare că acesta nu este una serioasă. "Mă bucur foarte tare că nu avem parte de accidentări foarte grave. Rareș Pașca nu a mai jucat în repriza a 2-a la ultimul meci, întrucât a suferit o accidentare, însă nu știm exact dacă sau cât va trebui să stea", a conchis tehnicianul orădenilor.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.