Cristian Achim a recunoscut superioritatea adversarului
Venit în faţa reprezentanţilor mass-media la finalul partidei CSM Oradea - Gaz Metan Mediaş (scor, 67-83), antrenorul gazdelor, Cristian Achim, a recunoscut superioritatea oaspeţilor, dar a considerat că unele "ciupeli" ale arbitrilor şi efortul depus de elevii săi, care au avut un program foarte încărcat în ultima perioadă, au dus la diferenţa mare de pe tabelă, înregistrată la finalul jocului.
"Nici jocul nostru nu a funcţionat"
"A fost un meci în care echipa adversă a fost clar mai bună. Chiar dacă jucătorii oaspeţi sunt mult mai bine cotaţi, eu tot am sperat că vom reuşi să jucăm de la egal la egal cu ei. Din păcate, noi n-am mai reuşit jocurile bune de până acum. Meciurile din trei în trei zile şi-au pus amprenta asupra prospeţimii fizice a jucătorilor noştri, mai ales că lotul nostru nu se compară cu cel al multora dintre adversarele noastre. Mi-ar fi plăcut să am astăzi în lot un jucător român ca Titus Nicoară, cu care deznodământul meciului cred că ar fi fost altul. Adevărat este că nici jocul nostru de echipă n-a funcţionat la parametrii obişnuiţi", a comentat Cristian Achim.
Antrenorul echipei orădene a "înţepat" şi prestaţia brigăzii de arbitri. "Andelko Mandic a fost penalizat cu două greşeli personale încă din debutul meciului, iar după revenirea de pe bancă a fost fluierat cu încă două foarte uşor. De asemenea, în câteva faze nu s-a fluierat fault pe recuperările ofensive ale oaspeţilor", a adăugat tehnicianul CSM-ului.
"A contat că am început prost"
Extrema Nemanja Maric a spus că începutul şovăielnic al echipei sale a cântărit decisiv în economia rezultatului final. "E greu când începi cu 10 puncte în minus. Şi tot meciul lupţi să revii, ajungi la cinci puncte de ei, dar apoi ei se detaşează iar. E greu mental şi fizic. Am pierdut prea multă energie. Am început prost şi cred că asta a contat", a afirmat jucătorul orădean.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.