Succesul important de pe teren propriu (95-88) din cadrul restanței contând pentru etapa a 7-a a Ligii Naționale de baschet masculin în dauna formației Energia Târgu Jiu l-a determinat pe Cristian Achim, antrenorul orădenilor, să își exprime mulțumirea față de situația prin care trece echipa în această perioadă.

Recuperările, cheia succesului

Tehnicianul roș-albaștrilor a început conferința de presă de după joc prin a vorbi despre importanța ambelor victorii (și cea cu BC Mureș) din cele două meciuri consecutive. "Îmi doream foarte tare să legăm două victorii, lucru care nu ne-a fost la îndemână până acum. Ele sunt cu atât mai prețioase cu cât am întâlnit două echipe puternice. Mi-am dorit să urcăm în clasament", a declarat în deschidere tehnicianul orădenilor. În continuare Achim a explicat coordonatele victoriei cu cei din Târgu Jiu. "Am întâlnit un adversar de nivel foarte bun. Sincer vă spun că m-am temut de această echipă. Victoria este cu atât mai prețioasă cu cât consider că Energia a reușit cel mai bun joc ofensiv în actuala ediție de campionat. Lucru ce poate fi probat atât prin prisma numărului de puncte marcate, cât și prin cea a procentajelor. Pe de altă parte, am reușit să câștigăm la recuperare împotriva uneia dintre cele mai atletice echipe din campionat, ceea ce pentru mine este un mare plus. Aș putea să spun că aceasta a fost cheia victoriei din această seară", a spus antrenorul roș-albaștrilor.

Cuvântul de ordine: victorie cu Mediaș

Tehnicianul CSM-U Oradea a vorbit și despre importanța meciului de mâine cu Gaz Metan Mediaș, partidă care dacă va fi pierdută, va anula una dintre victoriile importante obținute în ultimele două meciuri. "Ne aflăm într-o perioadă aglomerată cu meciuri, și urmează partida cu Mediaș. Suntem nevoiți să tratăm fiecare ședință de antrenament și fiecare meci cu maxim de seriozitate. Practic o înfrângere cu Gaz Metan ar anula una dintre victoriile pe care le-am obținut", a mai adăugat Achim.

"Trebuie să readucem publicul la sală"

Întrebat fiind despre absența lui Subotic, Achim a spus că, în mod tradițional, echipa care câștigă nu se schimbă, referindu-se la victoria de la Târgu Mureș. "Am câștigat la Târgu-Mureș în acea formulă și era greu să schimb. Știți cum se spune în astfel de cazuri: victoriile aduc victorii!", a mai spus Cristian Achim. Subiectul cel mai dureros, cel referitor la faptul că publicul este prezent într-un număr tot mai mic la sală a fost și el dezbătut. "Mă întreb este chiar așa o dramă să pierzi cu echipele cu care noi am pierdut pe teren propriu? Am pierdut cu campioana și cu o formație care încă nu a pierdut cu nimeni. Din punctul meu de vedere este frustrant să pierdem publicul în două luni, după ce în opinia mea s-a muncit foarte bine în ultimii cinci ani, iar publicul a venit alături de noi în toată această perioadă. Este cu atât mai dureros cu cât problemele noastre au fost obiective, accidentările fiind foarte reale, lucru ce ne-a pus în situația de a nu ne putea pregăti corespunzător. Va trebui să facem absolut tot ce depinde de noi pentru a recâștiga acel public. Totuși trebuie să înțelegem că și sportul, baschetul, este exact ca viața. Nu se poate să ai parte doar de frumos întotdeauna", a conchis antrenorul Cristian Achim.