Un bărbat de 54 de ani din localitatea Sânnicolau de Munte a fost omorât, luni, de un bihorean alături de care lucra la betonarea unei terase. Cei doi s-au luat la bătaie şi, în cele din urmă, victima a fost înjunghiată cu un briceag.

Incidentul s-a produs, luni, în Sânnicolau de Munte, comuna Săcueni. În urma unei altercaţii, H.Z., în vârstă de 54 de ani, şi-a pierdut viaţa după ce a fost înjunghiat. "Autorul, P.V.S., de asemenea localnic, în vârstă de 59 de ani, a lucrat pe parcursul zilei împreuna cu victima în Sânnicolau de Munte la betonarea unei terase într-o locuinţă, consumând între timp şi băuturi alcoolice. Pe fondul consumului de alcool, după-amiază, cei doi, depănând amintiri de pe vremea când erau tractorişti la SMA, au avut discuţii contradictorii, autorul ameninţând victima că o va aştepta undeva pe drumul spre casă", a precizat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, Dorel Moţiu. Potrivit anchetatorilor, în jurul orei 17.00, cei doi bărbaţi au plecat de la locul unde lucrau, acuzatul aşteptându-l pe H.Z. pe drumul înspre casă. După ce s-au luat la bătaie, aplicându-şi reciproc lovituri cu pumnii, autorul a scos un briceag pe care-l avea asupra sa şi l-a înjughiat pe H.Z. în abdomen. Autorul a fost reţinut, urmând a fi prezentat judecătorilor în vederea arestării.