Crișul Sântandrei - FC Bihor 0-5 - Galop de sănătate pentru roș-albaștri
Prima partidă de verificare a echipei FC Bihor din această vară s-a încheiat cu o victorie la un scor fluviu. Victima i-a fost Crișul Sântandrei, una dintre formațiile bune ale ligii a IV-a, care a fost "corectată" pe teren propriu cu scorul de 5-0 (2-0).
Meciul, desfășurat pe o căldură insuportabilă, dar pe un gazon foarte bun, a fost la discreția vizitatorilor care au pus stăpânire pe joc încă de la debutul acestuia. Gazdele de la Crișul au ales să se apare exact încercând să puncteze pe contraatac. În aceste condiții a fost doar o chestiune de timp până când echipa din eșalonul superior al fotbalului românesc a deschis scorul. S-a întâmplat în minutul 42 atunci când noul venit Raul Speroni a executat foarte bine o lovitură liberă de la 22 de metri, deschizând scorul. După doar un minut, ceilalți doi nou-sosiți au făcut al doilea gol al bihorenilor. Dobrescu a centrat de pe partea stângă, iar Marius Vlad (venit în probe de la CSM Râmnicu Vâlcea) a înscris cu latul din 6 metri. În cea de-a doua parte a meciului, în minutul 58, a fost rândul lui Dobrescu să își treacă numele pe lista marcatorilor. Acesta a înscris cu un șut pe jos din interiorul careului, mingea lovind bara înainte de a intra în poartă. Era 3-0 pentru FC Bihor, toate reușitele fiind operele nou-veniților la echipă. În ultima parte a meciului, ambii antrenori au făcut mai multe schimbări, ceea ce a determinat o scădere a intensității jocului. Totuși, până la final, orădenii au mai punctat de două ori. Prima dată, în minutul 81, atunci când Sorian a avut o execuție superbă din colțul careului, trimițând balonul peste portar, și două minute mai târziu, atunci când doi jucători promovați din pepiniera proprie au făcut golul al 5-lea. Nichita a marcat din careu la capătul unui un-doi cu Negrea.
Vocea antrenorilor
După un asemenea rezultat și jocul bun mai ales din prima parte a meciului, Alexandru Pelici nu avea cum să nu fie mulțumit. "Am terminat prima parte a pregătirilor, cea a acumulărilor. Din acest moment începe o alta, a doua, cea a jocurilor de verificare. Vom disputa 7 jocuri până la începerea campionatului, în care lupta e deschisă pentru un post de titular şi pentru un post în primii 18. Ne bucură că am reuşit să înscriem de cinci ori, ne-am creat şi alte ocazii. Îi mulţumim lui Ciprian Dianu pentru ospitalitate şi condiţiile foarte bune de joc. A fost un joc bun, în pofida faptului că există o stare de oboseală acumulată, cum e şi firesc, după un cantonament aproape de final. Am reuşit să ţinem jocul departe de poarta noastră şi să şi înscriem de cinci ori", a declarat Pelici după joc.
De partea cealaltă, Ciprian Dianu s-a arătat mulțumit că a avut ocazia să își testeze echipa în fața unui adversar valoros. "Pentru noi e important că am început jocurile cu nişte echipe foarte, foarte bune. Mă refer la UTA, Bătrâna Doamnă, mă refer la FC Bihor, dar consider că numai aşa putem creşte şi putem evolua. Într-adevăr, la noi se simte o anumită nesincronizare între linii, pentru că au plecat foarte mulţi jucători, au venit foarte mulţi jucători. Până la începutul campionatului, cred că avem timpul necesar pentru a pune la punct şi anumite lacune care au apărut în jocul nostru în aceste două meciuri şi sper ca în jocurile următoare să arătăm altfel. Totuşi am întâlnit un FC Bihor într-o formă foarte bună, să nu uităm asta, o echipă de liga a II-a, o echipă care, după aprecierile mele, va avea un cuvânt greu de spus în acest an în eşalonul secund", a precizat Dianu la finalul partidei. De menționat ar fi faptul că atacantul Victor Dobrescu a semnat un contract pe doi ani cu FC Bihor, iar fundașul Bogdan Țoca s-a înțeles cu roș-albaștri pentru un sezon.
Marcatori: Speroni 42, M. Vlad 43, Dobrescu 58, Sorian 81, Nichita 82.
Crişul Sântandrei: Gheţe - Fitero, Matei, Şumălan, B. Popa - Raul Ştefan - Gavrilaş, A. Maghiar, Iambor, Orbai - E. Popa.
Au mai jucat: L. Dărăban, Copil, Crişan şi Morna.
FC Bihor: Fildan (min. 30 Sălăjan, min 60 Smaranda) - Letan (min. 60 A. Achim), Pascariu (min. 45 Ţoca), Fl. Lazăr (min. 60 Bactăr), A. Achim (min. 45 Lorincz, min. 75 V. Petricău) - Străuţ (min. 45 M. Stancu), Haş (min. 45 Sorian) - Zs. Lukacs (min. 33 Vlad, min. 60 Nichita), Speroni (min. 45 Marinescu, min. 72 Negrea), Cr. Cigan (min. 45 Luduşan, min. 75 I. Ban) - R. Lukacs (min. 35 V. Dobrescu, min. 70 Modan).
Revanșa jocului de la Sântandrei va avea loc astăzi, cu începere de la ora 10.30, pe Stadionul Iuliu Bodola.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.