Crișul Lancetti Oradea și Dinamo București s-au duelat în Bazinul Olimpic Ioan Alexandrescu pentru un loc în semifinala Superligii Naționale de polo masculin cu multipla campioana CSM Digi Oradea. După cum era de așteptat, experiența și forța dinamoviștilor a avut câștig de cauză, bucureștenii impunându-se în ambele jocuri. În prima zi scorul a fost 11-14 (2-3, 1-2, 4-6, 4-3), iar al doilea joc s-a încheiat cu rezultatul de 7-15 (0-4, 2-4, 1-5, 4-2).

Primul joc foarte bun pentru orădeni

În prima zi, tinerii poloiști de la Crișul au dat o replică foarte bună mult mai experimentaților adversari de la Dinamo. După primele opt minute ale partidei, bucureștenii conduceau doar la un gol diferență, scor 2-3, iar la pauza mare, diferența a fost de doar 2 goluri, 3-5. Dacă în primele două sferturi s-au marcat 8 goluri, în cel de-al treilea sfert s-a renunțat practic la jocul defensiv, marcându-se nu mai puțin de 10 goluri, scor 4-6 pentru dinamoviști. În sfertul patru, antrenorul oaspeților a introdus mai mulți jucători utilizați mai puțin până în acel moment, orădenii reușind astfel să se impună cu 4-3.

Maturitatea și-a spus cuvântul

Jocul de ieri a consemnat o victorie mult mai clară pentru dinamoviști, efortul depus în prima partidă văzându-se la mai puțin experimentații poloiști de la Crișul. Sportivii orădeni pregătiți de Eugen Băjenru au câștigat doar ultimul sfert cu 4-2 când din nou bucureștenii au folosit jucătorii mai puțin utilizați. Primul sfert și cel de-al treilea au fost pierdute la o diferență de 4 goluri, 0-4 și 1-5, în timp ce sfertul al doilea a fost mai strâns, 2-4 pentru cei de la Dinamo.

Dintre poloiștii de la Crișul, Szabo a ieșit în evidență reușind să marcheze un total de 7 goluri în cele două jocuri, la fel ca și dinamovistul Matei care a fost unul dintre cei mai buni din echipa sa. Dinamo s-a calificat astfel în semifinala pe care o va juca împotriva altor orădeni, campionii de la CSM Digi Oradea. Meciul tur se va juca la București în 30 martie, iar returul din bazinul Ion Alexandrescu la data de 5 aprilie.

Matei, Țic și Băjenaru, considerații despre jocuri

La finalul jocului, fostul component al CSM Digi, Alex Matei a vorbit despre cele două partide jucate cu cei de la Crișul. „Consider că niciun moment nu s-a pus problema calificării și asta pentru că este o diferență foarte mare între primele 4 și ultimele 4 echipe din clasament. Ne-am făcut bine treaba în cele două jocuri, în special în cel de-al doilea când am fost mai serioși. Ne gândim la semifinala cu CSM Digi și sper să începem cu o victorie la București", a declarat dinamovistul Alex Matei. Marius Țic, un poloist format la Crişul Oradea a spus: „E ciudat să am drept adversari foștii colegi de la Crișul, dar asta e viața de sportiv. Ca portar, este o onoare pentru mine să fiu coleg cu Dragoș Stoenescu. Îmi e dor de casă, de Oradea, dar mă simt bine la București". Din tabăra orădenilor, cel care a vorbit despre cele două meciuri, a fost antrenorul Eugen Băjenaru: „În prima zi am făcut o partidă foarte bună, dar din păcate, în cel de-al doilea joc, puterea și experiența dinamoviștilor și-au spus cuvântul".

Crișul Lancetti Oradea: M. Furtoș, D. Maior -  A. Pânzariu, B. Remeș, R. Barbu 1+0 , I. Szabo 4+3, A. Alexandrescu 1, Kovats 0+1, A. Sfârle 1+1, V. Sârcă, B. Paleacu 2+2,  C. Alb, C. Oros 2,  D. Maior. Antrenor: Eugen Băjenaru.

Dinamo: Stoenescu, Ţic - Orzoiu, Enescu, Prioteasa 2+2, Iosep 2+1, Vrânceanu 2+3, Matei 2+5, Szilard 2+3,  Ianc 2+1, Georgescu 1+0,  Necșulescu, Simion 1+0. Antrenor: Robert Fierășteanu.