Echipa de polo Sportul Studențesc a solicitat celor de la Crișul Lancetti Oradea disputarea în devans a celor două jocuri contând pentru etapa a 10-a a Superligii Naționale. Primul meci va avea loc astăzi de la ora 17.00 la Bazinul Olimpic Ioan Alexandrescu, urmând ca a doua partidă să se dispute mâine, de la ora 9.00, în aceeași locație.

Misiune dificilă a tinerilor poloiști de la Crișul pregătiți de Eugen Băjenaru în fața echipei Sportul Studenţesc, echipă bucureșteană care din acest sezon își dispută meciurile de "acasă" la Brașov și asta prin prisma faptului că la începutul sezonului era cotată cu a treia șansă la titlu în urma achizițiilor făcute în pauza competițională. Chiar dacă în acest moment Sportul ocupă locul al patrulea, pe poziția a treia fiind Dinamo București, șansele unei victorii a juniorilor de la Crișul sunt aproape nule în condițiile în care în runda precedentă au făcut doar un egal și au pierdut al doilea meci cu ultima clasată, CS Poli Cluj, ce-i drept în deplasare, formație care pierduseră toate cele 14 meciuri disputate până în acel moment. În aceste condiții, dacă privim palmaresul celor două echipe până în acest moment vom observa că "studenții" pornesc evident cu prima șansă. Crișul are un bilanț de 3 victorii, un egal și 14 înfrângeri în timp ce adversarii lor s-au impus în 9 partide și au pierdut în 7. Solicitarea de a juca în devans această dublă vine ca urmare a faptului că oaspeții vor evolua la Cluj cu CS Poli, sâmbătă și duminică, în meciurile contând pentru etapa a 9-a.